Câți ruși se înrolează zilnic pentru bani în armată și ce salarii primesc pentru a lupta pe frontul din Ucraina
Peste 1.000 de ruşi s-ar înrola zilnic voluntar în armată, fiind seduşi de salariile în special atractive în regiunile cele mai sărace ale ţării, potrivit datelor serviciului ucrainean de informaţii militare GUR dezvăluite luni într-un interviu acordat de unul dintre purtătorii săi de cuvânt, Vadim Skibiţki, citat de EFE.
„Între 1 000 şi 1 100 de persoane se alătură în fiecare zi rândurilor forţelor armate ale Federaţiei Ruse”, rezultând aproximativ 30 000 de noi recruţi în armata rusă pe lună, a declarat Skibiţki pentru publicaţia ucraineană RBK, notează Agerpres.
Întrebat despre motivele care stau la baza stimulării înrolărilor voluntare în armata rusă, purtătorul de cuvânt al GUR a indicat salariile cuprinse între 220 000 şi 250 000 de ruble pe lună (între 2 280 şi 2 600 de euro) pentru cei care semnează contracte cu forţele armate ruse pentru a lupta pe frontul ucrainean.
Aceste salarii sunt deosebit de atractive în regiunile mai puţin prospere ale Rusiei, a explicat el.
Potrivit cifrelor Kievului, Rusia ar pierde zilnic circa 1 000 de soldaţi zilnic în teatrele de operaţiuni din Ucraina.
Încorporările voluntare în armată ar servi pentru moment la înlocuirea acelor victime fără a fi nevoie de a recurge la un nou val de mobilizare.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”