Alimente-minune contra cancerului mamar. Se găsesc în orice casă
Femeile care includ în dieta lor următoarele alimente, au un risc mai mic de a suferi de cancer mamar
Broccoli
Cercetătorii de la Universitatea Michigan din Statele Unite ale Americii susţin că sulforafanul, un compus din broccoli are, potrivit clickpentrufemei.ro, puterea de a reduce riscul apariţiei celulelor canceroase la nivelul sânilor. Pentru efecte maxime, este indicat să consumi broccoli ca atare sau preparat la aburi, deoarece gătit la temperaturi ridicate îşi pierde din proprietăţi.
Varză
Varza, varza de Bruxelles şi varza Kale conţin un compus anticancerigen, cunoscut sub denumirea de indole-3-carbinol. Acesta are rolul de a dezactiva estrogenul, un hormon care în cantităţi mari creşte riscul de a suferi de cancer.
Sfeclă roşie şi ridiche
Aceste două legume stimulează sistemul imunitar să inhibe creşterea celulelor canceroase, în special la nivelul sânilor.
Spanac
Spanacul conţine acid folic şi compuşi care ţin sub control hormonii ce pot duce la apariţia unui dezechilibru la nivel celular.
Ulei de măsline
Uleiul de măsline este şi el de ajutor când vine vorba de combaterea cancerului mamar. Acesta conţine acid oleic şi antioxidanţi care inhibă creşterea şi multiplicarea celulelor canceroase.
Fructe de pădure
Pe lângă faptul că sunt delicioase, fructele de pădure conţin din plin fibre şi antioxidanţi care elimină excesul de estrogen din corp şi previne reabsorbţia lui în intestine.
Nuci
Studii efectuate de-a lungul timpului arată că un consum constant de nuci scade rata de creştere a tumorilor canceroase. Aceste fructe oleaginoase au puternice proprietăţi antiinflamatoare datorate conţinutului mare de acizi graşi Omega-3, acid alfa-linoleic, fitosteroli şi antioxidanţi.
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană