Câte ore ar trebui să faci pauză între mese pentru o digestie optima și stabilizarea glicemiei
1747
Pentru majoritatea oamenilor, o pauză de trei până la cinci ore între mese e ideală pentru o digestie optimă. Iar, consumul de proteine, fibre și grăsimi la fiecare masă menține senzația de sațietate mai mult timp, încât să nu fie necesare gustări între mese. În cazul celor cu probleme digestive însă, cum ar fi bolile inflamtorii intestinale, e nevoie de o planificare diferită a orarului meselor.
Există multe recomandări referitoare la numărul și frecvența meselor zilnice. Unii specialiști recomandă să mâncați la fiecare două ore pentru a stimula metabolismul. Alții susțin că e mai indicat să serviți doar trei mese pe zi, fără gustări între ele, pentru a obținea și menținea unei greutăți corporale sănătoase.
Totuși, înainte de a vă decide asupra celei mai bune variante e important să luați în calcul factori precum nivelul zilnic de activitate fizică și eventuale probleme de sănătate. Persoanele cu afecțiuni cronice, cum ar fi diabetul, urmează, de obicei, un plan alimentar strict și mănâncă la aceeași oră în fiecare zi pentru a-și stabiliza nivelul glicemiei. Iar cele cu boli inflamatorii intestinale pot avea nevoie de porții de mâncare mici și dese, pe tot parcursul zilei.
Timpul necesar pentru digestie
În mod ideal, pauza dintre mese ar trebui să fie între trei și cinci ore, adică timpul mediu necesar pentru golirea conținutului stomacului în intestinul subțire. După această perioadă de așteptare va apărea și senzația fizică de foame, putând fi evitat mâncatul pe fond emotional.
„Pentru o persoană obișnuită, planificarea meselor în acest fel este probabil cea mai eficientă. În cele trei-cinci ore de pauză alimentară, intestinul are timp să se curețe, contractându-se și împingând alimentele nedigerate prin sistemul digestiv. Atunci când mâncați, acest proces de curățare este întrerupt,” a explicat Amanda Sauceda, nutritionist certificat.
Pauza prea mare între mese cauzează tremor și iritabilitate
Totuși, o pauză prea mare între mese poate crea probleme precum scăderea glicemiei, tremor și iritabilitate.
O distanță de șase până la opt ore între mese poate cauza lipsă de concentrare, aciditate gastrică, iritabilitate, tremor, nivel scăzut de energie, scăderea glicemiei și, în cele din urmă, excese alimentare.
„Pentru a compensa lipsa caloriilor, oamenii au tendința să ingereze cantități mari de mâncare într-un timp scurt și să ignore apariția senzației de sațietate, lucru care provoacă greață, balonare și epuizare”, a explicat dr. Priya Khorana, specialist în educație nutrițională.
Pauza alimentară prea mare poate duce, de asemenea, la complicații, pe termen lung, cum ar fi hipoglicemia.
Mesele prea dese pot duce la creștere în greutate și probleme digestive
Dacă nu există un spațiu suficient între mese, e posibil să vă confruntați cu probleme care să afecteze sistemul vascular, precum și cu kilograme în plus. O distanță de doar două ore între mese poate duce la creșterea nivelului glicemiei. „Vârful” glicemic apărut după prima masă se va suprapune cu cel de la a doua masă, rezultând într-o durată mai mare a vârfului glicemic. Nivelul excesiv de de glucoză din sânge poate distruge încetul cu încetul sistemul vascular.
În plus, mesele prea dese înseamnă mai multe calorii decât ar fi necesare, în procesul digestiv, lucru care duce la acumularea kilogramelor în plus.
Frecvența ideală a meselor pentru stabilizarea glicemiei
La fel cum se întâmplă și cu digestia, zahărul din sânge se află într-o constantă fluctuație în funcție de când (și ce) mâncați. Când sunt consumați carbohidrați, nivelul glicemiei crește, apoi scade încet. Dacă așteptați prea mult între mese, vă puteți confrunta cu hipoglicemie, iar dacă așteptați prea puțin cu hiperglicemie.
Așadar, frecvența ideală a meselor pentru a menține stabil nivelul zahărului din sânge, chiar și în cazul persoanele cu diabet și prediabet este între patru și șase ore, cu excepția cazului în care medicul oferă altă recomandare.
„Întotdeauna ezit să recomand tuturor varianta meselor mai mici și mai dese sau cea a meselor mai mari și mai rare ca metodă ideală pentru controlul glicemiei, doarece depinde de fiecare individ în parte, dar cu toate astea, cred că nu puteți da greș dacă serviți trei mese și o gustare pe zi. Dacă preferați mesele mai mici, dar mâncați toată ziua, nu e bine, nici pentru glicemie, nici pentru digestie,” a menționat nutriționistul Amanda Sauceda, citat de Hotnews.
Optați pentru alimente sățioase
Nu e ușor să rezistați acele trei până la cinci ore între mese dacă alimentele pe care le consumați nu vă satură, cu adevărat. Așadar, dacă vreți să creșteți durata pauzelor alimentare între mic dejun, prânz și cină, este esențial să alegeți alimente sățioase, astfel încât fiecare masă să includă proteine, grăsimi și fibre.
„Proteina este cel mai sățios nutrient, asa că ar trebui să fie baza farfuriei ideale. Includeți apoi alimente cu grăsimi sănătoase (cum ar fi uleiul de măsline, peștele gras, nucile și semințele), apoi adăugați o sursă de fibre pentru a menține digestia lentă și stabilă. Alimente precum cerealele integrale, fructele, legumele și leguminoasele sunt alegeri excelente,” recomandă nutriționistul.
De asemenea, trebuie să vă asiguați că aveți suficiente calorii la fiecare masă și, potrivit cercetărilor, mâncatul încet și atent ar putea ajuta la menținerea senzației de sațietate mai mai mult timp.
Metode simple pentru planificarea meselor zilnice
Pentru a vă asigura că așteptați suficient timp între mese, vă puteți crea un orar care să vă ajute să vă organizați mai ușor. Programându-vă mesele și gustările și construind o dietă sănătoasă, vă puteți maximiza sănătatea digestivă, prevenind, în același timp, dezvoltarea bolilor cardiovasculare, a diabetului de tip 2 și a obezității.
În decurs de o oră de la trezire, corpul a procesat toți nutrienții în timpul somnului și are nevoie de surse de energie. Alegeți alimente bogate în proteine și cu conținut scăzut de zahăr și carbohidrați pentru a avea energie mult timp.
Aproximativ trei ore mai târziu, o gustare ușoară, cu conținut scăzut de calorii, ar trebui să mențină mențină nivelul de energie până la prânz.
În jurul orei 12/00, la aproximativ cinci ore după micul dejun, organismul va avea nevoie de un impuls mai mare pentru a menține metabolismul în mișcare. Așa că ar trebui să vă concentrați pe proteine slabe precum puiul sau peștele combinate cu carbohidrați complecși, grăsimi sănătoase și fibre.
Dacă începe să vă cuprindă oboseala după-amiaza, la aproximativ trei ore după prânz, îndreptați-vă, din nou, către o gustare ușoară și cu conținut scăzut de calorii.
În cele din urmă, cu aproximativ trei ore înainte de culcare, cina ar trebui să includă proteine, carbohidrați complecși, fructe și legume.
Scopul este să mâncați la fiecare trei până la patru ore pentru a vă menține nivelul de glicemie constant și pentru ca alimentele să poată fi complet digerate.
Iată ce ar putea cuprinde meniul pe o zi al unei persoane care se trezește la 6 dimineața:
14.12.2025
01:51
263
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
527
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
543
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
424
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
398
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
610
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
518
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
527
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
513
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
673
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
586
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
618
Horoscopul zilei 13.12.2025
14.12.2025
01:51
160
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
514
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
529
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
411
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
385
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
601
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
508
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
516
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
502
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
664
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
580
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
612
Horoscopul zilei 13.12.2025
13.12.2025
07:28
694
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
806
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
916
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
872
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
850
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
819
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
935
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
732
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
849
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
897
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
12.12.2025
18:21
979
Kremlinul condiționează armistițiul de retragerea trupelor ucrainene din Donbas și pregătește desfășurarea Gărzii Naționale Ruse în regiune
616
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
17:35
838
Judecătorii și procurorii din România denunță abuzurile din justiție, iar ritmul anchetelor anticorupție scade după ridicarea MCV-ului
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














