13:12:11 22.11.2024
Stiri

Câte 30 de zile de AREST pentru deputații Nesterovschi și Irina Lozovan. Alexandr Nesterovschi a fost însoțit de mascații de la CNA

Actualitate 23.09.2023 16:20 Vizualizări1852 Autor: Ziarul National
Câte 30 de zile de AREST pentru deputații Nesterovschi și Irina Lozovan. Alexandr Nesterovschi a fost însoțit de mascații de la CNA


Deputații Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, cărora Parlamentul le-a ridicat imunitatea parlamentară, vor sta în următoarele 30 de zile în arest. Neresterovschi va sta după gratii, iar Lozovan - în arest la domiciliu. Decizia a fost luată astăzi de magistrații Judecatoriei Chișinău, sediul Ciocana.

Citește și: Percheziții de amploare la șefii Partidului „Renaștere”, considerat unul dintre succesorii Partidului „Șor”, scos în afara legii. Deputații Nesterovschi și Lozovan, care ar putea rămâne fără IMUNITATE, o acuză pe Maia Sandu: „A ales calea presiunii”

Nesterovschi a fost însoțit la sediul instanței de mascații de la Centrul Național Anticorupție. Întrebat dacă își recunoaște vina sau dacă a luat bani de la Ilan Șor, membrul Partidului „Renaștere” a răspuns scurt: desigur că nu.

Citește și: SIS oferă primele detalii despre perchezițiile efectuate în dosarele PENALE ce vizează finanțarea ilegală a partidelor politice. În cadrul celor peste 20 de percheziții au fost ridicate sume de bani în valoare de circa 700 000 de lei


Irina Lozovan nu a fost prezentă la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Deputata, reținută joi seara, urmează să plece acasă.

Citește și: Deputații Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, REȚINUȚI pentru 72 de ore

Amintim că majoritatea parlamentară a acceptat joi, 21 septembrie, cererile procurorului general interimar, Ion Munteanu, de a încuviința ridicarea imunității deputaților Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan.

Citește și: FĂRĂ IMUNITATE // Nesterovschi, „vândut” pentru 350 de mii de dolari și încă 5 000 de dolari „salariu” lunar pentru a îndeplini „alte atribuții în calitate de deputat”, în interesul lui Șor? Nesterovschi: „Jos alianța Dodon-Sandu!”

Alexandr Nestrovschi este bănuit de corupere pasivă - pretinderea, acceptarea și primirea personal sau prin intermediul altor persoane, de către o persoană cu funcție de demnitate publică, a unor bunuri ce nu i se cuvin pentru sine, pentru a îndeplini acțiuni în exercitarea funcției sale; acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat; finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă a concurenților electorali sau a participanților la referendum în modalitatea normativă, dar și pregătirea finanțării unui partid politic din surse interzise de lege, săvârșită în proporții mari.

CITIȚI și Deputata Irina Lozovan, FĂRĂ imunitate parlamentară: Două milioane de lei pentru ca primarul de la Ocnița să părăsească PSRM și să adere la „Renaștere”. 50 de mii de dolari, transmise în parcarea de la „Metro”


Irina Lozovan este bănuită de acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat, dar și de spălarea banilor săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari. Mai exact, procurorii au documentat cazul în care Irina Lozovan și soțul acesteia, Pavel Gârleanu, i-au promis sume importante de bani primarului de Ocnița pentru ca acesta să părăsească Partidului Socialiștilor și să adere la Partidul „Renaștere”, noul proiect politic al Partidului „Șor”, interzis în R. Moldova.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md