VIDEO // Cât te costă de fapt fiecare 100 de km parcurși cu o mașină ELECTRICĂ. De ce consumul afișat nu este cel real
Un posesor de Tesla Model 3, care a parcurs 7.500 de km în cele două luni de când i-a fost livrată mașina, spune într-un clip pe YouTube că o mașină electrică nu afișează toate datele de consum în statistici, decât pe cele din momentul în care mașina rulează. Acest lucru înseamnă, că în realitate mașinile electrice au un consum și un cost de utilizare mai mare decât cel afișat pe display.
Acesta spune că o mașină electrică are un consum mediu de 15,4 kWh la 100 de km după ce a parcurs 7.500 de km la temperaturi între -10 și 28 de grade.
Model 3 înregistrează consumul de curent doar în timp ce rulează, nu și când stă pe loc. Consumul de curent în parcare nu se contorizează. Au fost momente în care a consumat toată bateria, însă în mers doar 40 kWh din 60 kWh. Nici consumul pentru încălzirea bateriei nu apare pe display și nu este contorizat.
Cei care merg cu mașina în afara orașului pot avea consumul afișat în statistici, însă în oraș dacă faci transport alternativ consumul real va fi mai mare decât cel pe care îl arată mașina.
Posesorul de Tesla spune că, în situațiile de mai sus, consumul real este cu 5-7% mai mare, deci este în jur de 16,5 kWH la 100 de km parcurși. Însă, nici acesta nu este consumul real. Mai există și pierderi de curent la încărcare. Cu cât încarci mai lent, cu atât sunt pierderi mai mari. Prin urmare, consumul real ar fi cu 10% mai mare și ajunge la 18 kWh.
Șoferul de Tesla mai spune că 30% din km parcurși (consum 18 kWh) sunt făcuți cu un cost de 0,68 lei, deci 12 lei la 100 de km, însă pentru că restul km sunt parcurși în urma încărcărilor gratuite, costul scade la 3,6 lei pentru 100 de km parcurși, scrie promotor.ro.
Alte costuri pe care le-a avut cu mașina în primul an sunt 100 de lei pentru înmatriculare, 140 lei pentru rovinietă, 800 lei pentru RCA. Aceste cheltuieli de 1.000 de lei la 30.000 de km parcurși în primul an înseamnă încă un cost de 3,3 lei la 100 de km.
Cu un set de anvelope de 3.000 lei pot fi parcurși 60.000 km, deci se adaugă încă 5 lei la 100 de km.
În cazul lui, 3,6 lei curentul+3,3 lei cheltuieli înscriere+5 lei cauciucuri, ar rezulta un cost de 12 lei pentru 100 de km. Cu parcări, amenzi, spălătorie, casco cheltuielile cresc și mai mult.
INTERVIU // Planul Moscovei, la suprafață. „Salvatorul” regimului separatist de la Tiraspol, care intenționează să livreze gaze naturale în stânga Nistrului, audiat la SIS: „Necesitățile lor sunt de la 2 până la 3 milioane de metri cubi pe zi”
VIDEO // Mesaj TRANȘANT pentru capetele fierbinți de la Chișinău, care vor să bage R. Moldova în RĂZBOI. Recean: „Noi păstrăm pacea, dar Kremlinul vrea instalarea unei administrații proruse, care va facilitată creșterea prezenței militare a Rusiei”
Ministerul Apărării NU confirmă violarea spațiului aerian autohton de încă o rachetă rusească