Cât de grave pot fi urmările bombardării uzinei Azovstal pentru mediu. Hidrogenul sulfurat poate ajunge în Marea Neagră
Vadim Boichenko, primarul oraşului Mariupol, a explicat faptul că bombardarea uzinei Azovstal de către ruşi poate provoca o catastrofă ecologică. Aici sunt depozitate zeci de mii de tone de soluţie concentrată de hidrogen sulfurat ce ar putea ajunge în Marea Azov, apoi în Marea Neagră şi chiar în Mediterana.
Edilul a cerut intervenţia specialiştilor Naţiunilor Unite pentru a preveni un asemenea incident, scrie Adevărul.
„Scurgerea acestui lichid va ucide complet flora şi fauna Mării Azov. Apoi substanţele periculoase pot pătrunde în Marea Neagră şi în Marea Mediterană”, a transmis Vadim Boichenko.
Serviciile secrete britanice au anunţat că soldaţii ruşi ar fi aruncat peste 700 de tone de bombe peste Azovstal, a treia mare uzină metalurgică din Ucraina.
Referitor la acest pericol, biologul Adrian Bîlbă a explicat pentru Adevărul că, într-adevăr, pentru Marea Azov o asemenea deversare cu acest acid ar fi catastrofală pentru o bună perioadă de timp deoarece ar distruge întreagă viaţă acvatică. Însă, pentru Marea Neagră, situaţia nu este similară, deoarece această mare are o concentraţie destul de mare de hidrogen sulfurat.
Pe de altă parte, după o perioadă, hidrogenul sulfurat se oxidează în prezenţa oxigenului şi se transformă în acid sulfuric.
În ceea ce priveşte un potenţial pericol pentru turiştii care vin pe litoralul românesc, biologul susţine că nu există o problemă din acest punct de vedere, ci că doar minele marine pot constitui pericole pe litoral.
Podul de la Buțeni a intrat în reparații: Lungime de 26,5 metri, lățime de 12 metri și investiții de peste 12,3 milioane de lei
Terenurile agricole mici, vândute și cumpărate mai ușor: Nu va mai fi necesară autentificarea notarială
România, pe locul ȘASE în topul celor mai puternice pașapoarte din lume, după acceptarea în Visa Waiver