Cât costa acum cinci-șase ani o funcție de pădurar în R. Moldova: Între 8 000 și 10 000 de euro! Cu ce pedeapsă s-a ales ,,vânzătorul"?
A cerut și primit de la două persoane 8 000 și, respectiv, 10 000 de euro, promițându-le că le va obține funcții de pădurar în Întreprinderea Silvo-Cinegetică Strășeni.
Faptele au avut loc în anii 2016 - 2017, iar ,,vânzătorul" de funcții a fost condamnat în această săptămână pentru trafic de influență.
Pe lângă mita confiscată, inculpatul a fost obligat să plătească o amendă de 300 000 de lei.
,,Condamnatul, în perioada mai 2016 - ianuarie 2017, a pretins și primit bani de la două persoane, promițându-le că le va influența angajarea în funcția de pădurar la Întreprinderea Silvo-Cinegetică Strășeni, prin intervenția sa asupra unor persoane publice din cadrul acestei întreprinderi, dar și din cadrul Agenției „Moldsilva”. Mai exact, în luna mai 2016, a cerut și primit 10 000 de euro de la un bărbat, pentru a-i asigura angajarea acestuia. În ianuarie 2017, a cerut și primit alți 8 000 de euro de la o altă persoană, cu aceeași promisiune. Totuși, în ciuda acestor plăți, scopul urmărit de inculpat nu a fost îndeplinit, deoarece funcția de pădurar era deja ocupată", detaliază Procuratura Anticorupție.
Condamnatul nu și-a recunoscut vina, iar sentința pe numele său nu este definitivă.
Energie electrică, suficientă și sâmbătă: Autoritățile de la Chișinău preconizează o situație mai problematică după Crăciunul pe stil vechi
„Din tot sufletul! Cu deosebit respect, Ilan Șor”: Fostul bodyguard al condamnatului Șor riscă până la șase ani de pușcărie. 5,2 milioane de lei pentru finanțarea partidului ,,Șansa"
PROIECT // Cât vom plăti pentru energia electrică, după majorarea tarifelor