Casa Monahală a Mânăstirii Eroilor cu Hramul „Înălțarea Domnului” din satul Stoianovca, construită cu sprijinul DRP: Vă găzdui pelerini în nouă chilii
Casa Monahală a Mânăstirii Eroilor cu Hramul „Înălțarea Domnului” din satul Stoianovca, raionul Cantemir, este pregătită să cazeze până la 30 de pelerini, grație sprijinului financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP) din cadrul Guvernului României.
Proiectul „Mănăstirea Eroilor Români din Ţiganca, Republica Moldova – centru de istorie, cultură și spiritualitate românească – continuare proiect 2”, finanțat de DRP, a presupus finalizarea, de la roșu, a lucrărilor la spațiile de acomodare-primire (așa-numita Casă Monahală), astfel încât această unitate să poată oferi spații de cazare pentru monahi, pelerini, studenți și profesori, respectiv nouă chilii monahale, o mica trapeză cu bucătărie, 30 de locuri cazare.
,,Am finalizat lucrarile edificiului sus menționat cu sprijinul financiar al DRP. Prin proiect s-a realizat o infrastructură cu o durată de exploatare foarte lungă (cel puțin 20 ani), care va permite derularea de activități culturale, educative și spirituale prin care identitatea românească și legăturile cu România vor fi întărite, cultivate și afirmate - tabere de vară, cercuri de pictură, tabere de muzică etc.", arată Comunitatea religioasă Mânăstirea Eroilor cu Hramul „Înălțarea Domnului” din satul Stoianovca
Valoarea proiectului, implementat pe parcursul anului curent, s-a ridicat de 1 680 000 de lei, din care 1 600 000 de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă oferită de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, iar 80 000 de lei - contribuția proprie.
Casa Monahală a Mânăstirii Eroilor cu Hramul „Înălțarea Domnului” din satul Stoianovca, construită cu sprijinul DRP: Vă găzdui pelerini în nouă chilii
Guvernul va compensa lunar 150 de metri cubi de gaze per gospodărie și 1,4 gigacalorii: „Toate creșterile de tarife din acest sezon vor fi absorbite de Guvern pentru cetățeni”
Spicherul Grosu, despre moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii lui Dodon, în legătură cu o eventuală criză energetică: „În fiecare an, în prag de iarnă, moldovenii sunt șantajați că vor îngheța de prietenii de la Kremlin a acestei opoziții”