Casa Albă: Toate femeile care l-au acuzat pe Trump de hărţuire sexuală mint
Toate femeile care l-au acuzat pe Donald Trump de hărţuire sexuală mint, a declarat Sarah Huckabee Sanders, ofiţer de presă al Casei Albe.
Afirmaţia a fost făcută la o conferinţă de presă care a avut loc vineri. Întrebarea a venit în contextul valului de acuzaţii de hărţuire şi agresiuni sexuale care are în centru mai multe figuri importante din industria filmului şi media, scrie The Washington Post.
„Cel puţin 16 femei au acuzat preşedintele că le-a hărţuit în timpul campaniei electorale. Săptămâna trecută, în timpul conferinţei de la Rose Garden, preşedintele a numit aceste acuzaţii «ştiri false». Este poziţia oficială a Casei Albe că toate aceste femei mint?”, a întrebat Jacqueline Alemany de la CBS News.
Sanders a răspuns scurt: „Da, am fost clari în legătură cu asta de la început, iar preşedintele a vorbit despre asta”.
În timpul conferinţei de la Rose Garden, Donald Trump a fost întrebat în legătură cu acuzaţiile aduse lui de Summer Zervos, fostă concurentă a emisiunii lui de televiziune, „The Apprentice”. Ea susţine că Trump a sărutat-o cu forţa şi i-a atins sânii.
„Tot ce pot spune este că totul e «fake news» (ştiri false, n.r.). Sunt chestii inventate şi este ruşinos ce se întâmplă, dar asta se întâmplă în lumea politicii”, a spus Trump reporterilor.
Unsprezece femei au acuzat, în timpul campaniei electorale din 2016, că pe atunci candidatul republican la preşedinţie le-a atins şi sărutat fără consimţământul lor. Alte femei l-au acuzat că a intrat peste ele când se dezbrăcau la prezentări de modă.
Preşedintele Statelor Unite a negat toate aceste acuzaţii.
Sursa: news.ro
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani