19:00:54 22.11.2024
Stiri

Carpov și Ștanski s-au înțeles! Chișinăul va plăti taxele pentru închirierea spațiilor de către școlile cu predare în limba română

Social 19.08.2014 17:10 Vizualizări2904 Autor: Stela Mihailovici
Carpov și Ștanski s-au înțeles! Chișinăul va plăti taxele pentru închirierea spațiilor de către școlile cu predare în limba română unimedia.info


Autoritățile de la Chișinău au pregătit un Regulament privind statutul și modul de funcționare a instituțiilor de învățământ cu predare în limba română pe teritoriul Transnistriei. Documentul a fost transmis astăzi nerecunoscutelor autorități de la Tiraspol care urmează să-l studieze săptămâna viitoare.

În Regulament se conțin mai multe prevederi juridice, financiare, dar și aspecte educaționale legate de activitatea școlilor din stânga Nistrului aflate sub jurisdicția Chișinăului, a precizat vicepremierul pentru Reintegrare Eugen Carpov în cadrul unei conferințe de presă organizată la Tiraspol, după întrevederea cu așa-zisul ministru de externe al Transnistriei, Nina Ștanski.

Reprezentanții Tiraspolului se laudă că au ajuns la o înțelegere cu Chișinăul privind arenda clădirilor în care își desfășoară activitatea școlile românești. „Două școli din Dubăsari au încheiat deja contracte de arendă. Noi am primit asigurări din partea Moldovei că este gata să achite plata chiriei și să acopere toate datoriile până la începerea noului an școlar”, a declarat Ștanski.

Anterior, directorul gimnaziului din Corjova, Constantin Sucitu, s-a plâns că primește amenințări din partea autorităților transnistrene că școala va rămâne fără sediu, dacă nu va plăti datoriile pentru chirie. Lunar, gimnaziul este obligat să plătească o taxă de 50 de mii de lei, iar până acum s-au adunat datorii de 700 de mii de lei, fiind incluse și penalitățile pentru întârziere.

După întrevederea de astăzi, Nina Ștanski a vorbit și despre neregulile dipistate în școlile cu predare în limba română în timpul unei inspecții comune realizate de reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului.

Potrivit acesteia, nu se respectă normele de siguranță antiincendiară, astfel fiind pusă în pericol viața elevilor. De asemenea, lipsește apa caldă, necesară în primul rând în cantinele instituțiilor de învățământ. Grupele de experți s-au înțeles să efectueze o inspecție repetată pentru a vedea dacă neregulile au fost îndepărtate.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md