Carnea de porc din Ucraina, INTERZISĂ în R. Moldova. Vezi restricțiile impuse de ANSA
În R. Moldova a fost interzis importul sau tranzitul porcilor vii și mistreților, cărnii sau preparatelor din carne de porc provenite din mai multe regiuni ale Ucrainei. Un ordin în acest sens a fost semnat de vicedirectorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Grigore Porcescu.
Interdicția a fost impusă după depistarea pestei porcine africane în statul vecin, pentru a preveni apariția bolii pe teritoriul R. Moldova.
Potrivit ordinului ANSA, este interzis importul porcilor, cărnii și produselor din carne din regiunile ucrainene Kiev, Sumi, Cernigov, Poltava, Jitomir și Rovno.
Inspectorii din cadrul posturilor vamale au fost obligați să verifice și bagajele călătorilor ce vin din aceste regiuni ale Ucrainei și, în cazul în care vor depista produse din carne de porc, acestea urmează a fi confiscate și distruse.
În această vară, ANSA a emis mai multe atenționări cu privire la identificarea pestei porcine africane pe teritoriul Ucrainei și a interzis de câteva ori, în perioade diferite, importul de porci vii și produse din carne de porc pe teritoriul R. Moldova.
DOC // Motociclete și mașini de marcă „Mercedes”, „BMW”, „Nissan” sau „Citroen”, la prețuri cuprinse între 2 894 și 87 774 de lei: Serviciul Fiscal de Stat a scos la vânzare mijloacele de transport și piesele auto confiscate de autorități
Vizita lui Parlicov la „Gazprom”, o „eroare” a diplomației R. Moldova? „De ce să nu meargă o delegație tehnică în locul unei politice? Gândiți de zece ori!”
IGM: Peste 2 270 de ucraineni au obținut cetățenia R. Moldova în ultimii circa doi ani, iar alți 2 151 au fost recunoscuți ca fiind cetățeni moldoveni