Carnea de cultură este tot mai APROAPE. Tu ai mânca o friptură dintr-un curcan care n-a trăit niciodată?
Winston Churchill prezicea în 1931 că peste 50 de ani carnea folosită la gătit va fi crescută în laborator, pentru că este absurd să creşti o pasăre întreagă doar pentru anumite părţi ale sale. Oamenii de ştiinţă spun că previziunea sa este pe cale să se împlinească în următorii ani, chiar dacă termenul avansat de britanic a fost depăşit.
Potrivit acestora, primii curcani crescuţi în laborator vor ajunge pe mesele noastre până în 2030, arată The Telegraph.
Paul Mozdziak, cercetător la Universitatea de Stat din Carolina de Nord, este de părere că în cel mult 15 ani păsările crescute în ferme vor fi înlocuite de cele crescute direct în laborator.
„În câţiva ani de acum înainte, când oamenii vor fi în supermarket încercând să decidă dacă să cumpere carne tradiţională sau cultivată, sunt 100% sigur că această carne de cultură va fi la fel de ieftină, dacă nu cumva mai ieftină”, a declarat el.
Deşi ideea de a creşte carne în laborator nu sună bine pentru mulţi, este sprijinită de activiştii de mediu şi de cei care militează pentru drepturile animalelor - emisiile de gaze cu efect seră rezultate din creşterea animalelor mari ar dispărea, iar păsările nu ar mai fi chinuite în „bateriile” în care cresc.
În plus, sondajele derulate până acum au arătat că vegetarienii ar consuma carne dacă aceasta ar fi crescută în laborator, aşa că o piaţă nouă ar putea să apară.
Cum am obţine carnea în laborator? Dintr-un mic fragment de piept de curcan, cu fibre de muşchi, care ar fi plasat într-o „supă” de aminoacizi şi zahăr. Celulele recoltate ar fi astfel păcălite că se află în continuare în curcan şi s-ar divide în mod repetat. O singură astfel de celulă s-ar divide de 75 de ori în trei luni.
Totuşi, metoda nu e chiar una eficientă, nefiind perfectată suficient. Când primul hamburger de cultură a fost creat, în 2013, tot în condiţii de la laborator, a durat trei luni şi costul total al producerii sale a ajuns la peste 250.000 de dolari.
În lume, mulţi oameni de ştiinţă încearcă să găsească o cale de a obţine carne, în laborator, la preţuri rezonabile şi în timp scurt.
Sursa: ziare.com
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2