CARITATE // Jennifer Lopez donează un milion de dolari …
Cântăreața americană de origine portoricană Jennifer López a anunțat duminică la New York că donează un milion de dolari organizațiilor implicate în reconstrucția insulei Puerto Rico, devastată de uraganul Maria, relatează agențiile EFE și AFP.
Jennifer Lopez, care l-a însoțit pe guvernatorul orașului New York în lansarea unei campanii de strângere de fonduri, și-a exprimat îngrijorarea pentru faptul că nu și-a putut contracta rudele din insulă unde sistemele de comunicație se confruntă cu mari probleme.
„Acest uragan este cel mai puternic care a trecut prin Puerto Rico în aproape 90 de ani iar pagubele sunt cumplite, s-au pierdut vieți, nu există curent în insulă”, a declarat în limba spaniolă López, care a făcut apel la sprijinirea cu donații a insulei Puerto Rico și regiunea Caraibelor.
„Alex Rodriguez (fostul jucător de baseball) și cu mine folosim toate mijloacele necesare și relațiile pe care le avem cu lumea spectacolului, sportului și afacerilor pentru a putea obține sprijin”, a declarat artista referindu-se la iubitul său, ai cărui părinți sunt din Republica Dominicană.
Jennifer Lopez a declarat de asemenea că pregătește o activitate „specială” împreună cu fostul său soț și cântăreț de salsa, Marc Anthony, și cu ajutorul „comunității noastre latină”, la care vor participa peste 30 de artiști și sportivi pentru a sprijini zona Caraibelor.
Jennifer Lopez care donează un milion de dolari din veniturile spectacolului pe care îl susține la Las Vegas „mai multor organizații caritabile”, a declarat că oamenii din Puerto Rico „nu sunt singuri” și să aibă încredere că regiunea se va recupera. „Oameni noștri nu sunt singuri”, a spus ea, mulțumindu-i guvernatorului de New York, Andrew Cuomo.
Maria a provocat moartea a 33 de persoane în insulele Puerto Rico și Dominica, la câteva zile după trecerea unui alt uragan devastator, Irma.
Puerto Rico, teritoriu american de 3,4 milioane de locuitori, este lipsit de câteva zile de electricitate, iar rețeaua de telecomunicații este distrusă aproape în totalitate.
Sursa: agerpres.ro
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți