17:14:47 24.11.2024
Stiri

UTIL // Care este cel mai sănătos tip de SARE?

Știri 11.10.2018 16:19 Vizualizări2315 Autor: Ziarul National
UTIL // Care este cel mai sănătos tip de SARE? sursa: google.ro


Folosești adesea sarea pentru a obține un gust bun dar te-ai întrebat care este cel mai sănătos tip de sare? Află cum poți varia culoarea și aromele în timp ce-ți protejezi sănătatea.

Există o multitudine de culori și texturi pentru sare, iar gătitul este mult mai interesant când poți experimenta cu toate variantele. De asemenea, fiecare sortiment are anumite beneficii, dar nu este clar care este cel mai util. În unele cazuri sarea de Himalaya este promovată drept cea mai benefică opțiune, dar cercetătorii nu au ajuns la un acord în această privință. Sarea de o culoare diferită pare mai atractivă și dă un aspect interesant preparatelor dar oare chiar este mai utilă decât sarea obișnuită?

Nuanța diferită și originea sării sunt asociate și cu un preț mai ridicat. Pentru a decide care tip de sare este cel potrivit pentru tine este esențial să înțelegi care este rolul sării în cadrul unui meniu echilibrat și cum poți preveni efectele negative ale excesului de sodiu.

Ce este sarea?

Sarea este un mineral format prin combinarea sodiului și clorului, din care rezultă clorura de sodiu. Această substanță cristalizată reprezintă sarea utilizată pentru gătit și pentru eliminarea stratului de gheață în zilele geroase de iarnă. Aceasta este sarea de masă pe care o cunoaștem cu toții. De asemenea, apa de mare are un grad ridicat de salinitate. Apa sărată are un conținut de aproximativ 3,5% sare. Majoritatea producției de sare provine din evaporarea apei de mare sau din minele de sare.

Sarea și organismul uman

Sarea este un mineral esențial pentru funcționarea optimă a organismului. Sodiul și clorul mențin un echilibru ideal pentru circulația normală a sângelui și un nivel constant al glicemiei. Sodiul este unul dintre principalele minerale necesare pentru menținerea electroliților. Din categoria electroliților fac parte și calciul și potasiul. În lipsa unui consum adecvat de sodiu corpul nu ar putea transmite impulsurile necesare spre creier pentru a asigura funcționarea normală a întregului organism. După cum corpul are nevoie de un nivel minim de sodiu, la fel și consumul excesiv poate periclita sănătatea. O cantitate ridicată de sare favorizează hipertensiunea arterială și retenția de apă.

Tipuri de sare

În general se recomandă un consum zilnic de 2.300 mg de sodiu (5,8 g de sare), în timp ce consumul obișnuit de sare este de 9 g (3.600mg de sodiu) de persoană, pe zi.

Iată ce sortimente de sare ai la dispoziție și caracteristicile fiecăruia:

1. Sarea de masă

Este sarea obișnuită, utilizată tot timpul la gătit, care este de obicei iodată. Iodul este adăugat pentru a preveni afecțiunile glandei tiroide. Sarea de masă este fină, iar sarea grunjoasă are granule de dimensiuni mai mari.

2. Sarea Kosher

Este o sare cu granule mari. Dacă o folosești la gătit poți adăuga o textură crocantă preparatelor sau băuturilor. O linguriță de sare Kosher are mai puțin sodiu decât sarea de masă, dar acest lucru se datorează în primul rând faptului că are granule mai mari. La același gramaj, conținutul de sodiu este identic cu cel al sării obișnuite.

3. Sarea de mare

Poate fi foarte fină sau, din contră, formată din cristale de dimensiuni mai mari. Este obținută prin evaporarea apei de mare, locații populare pentru producția de sare fiind Marea Baltică, Marea Celtică sau Marea Neagră. Sarea de mare poate conține cantități reduse dintr-o varietate de minerale și oferă un gust mai complex preparatelor, dar are aceeași cantitate de sodiu ca și sarea obișnuită.

4. Sarea roz de Himalaya

Sarea roz este utilizată de obicei spre finalul rețetelor pentru a adăuga o aromă specială și o textură crocantă.

Conține o combinație benefică de minerale și te ajută să adaugi o nuanță diferită preparatelor. Cu toate acestea, cantitatea de sodiu din sarea roz este egală cu cea regăsită în sarea de masă.

Alternative pentru sare

Alternativele disponibile pentru sare sunt obținute din potasiu sau magneziu. Sarea light conține 50% clorură de sodiu și 50% clorură de potasiu. Alternativele pentru sare pot fi utilizate de persoanele care au probleme cu tensiunea arterială crescută, dar nu este indicat să începi să le folosești fără să te consulți cu medicul. Pot avea efecte negative, în special în cazul insuficienței renale sau dacă ai avut calculi renali.

Sarea și conținutul de sodiu

Atunci când alegi tipul de sare preferat te poți ghida după gustul și preferințele tale pentru că variantele disponibile conțin o cantitate similară de sodiu. În funcție de textură și restul ingredientelor pe care vrei să le folosești, alege sarea potrivită și evită excesele.

Sursa: eva.ro


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md