Captură de cocaină într-un AVION din flota prezidenţială, ascunsă printre bagaje. Preşedintele a ordonat cooperare totală
Aproximativ 40 de kilograme de cocaină au fost descoperite în bagajele unui ofiţer militar care urma să-l însoţească, din Spania către Summitul G20 din Osaka, pe preşedintele brazilian Jair Bolsanaro. În urma incidentului, ofiţerul a fost arestat.
Descoperirea a fost făcută în timpul unei opriri de alimentare pe aeroportul din Sevilla, joi. Substanţa interzisă era împărţită în trei bagaje, pe care autorităţile le-au verificat în timpul alimentării, scrie Euronews.
La momentul producerii incidentului, Bolsanaro se afla în alt avion.
Vicepreşedintele Braziliei, Hamilton Mourao, a declarat jurnaliştilor că militarul a rămas în Spania, urmând să fie preluat la întoarcere de avionul cu care a încercat să transporte drogurile.
”El doar transporta drogurile. Era destul de bine calificat, ca să spun aşa”, a declarat vicepreşedintele Braziliei.
Preşedintele Brazilei, Jair Bolsonaro, a afirmat într-o postare pe Twitter că a fost informat de arestarea militarului şi că a ordonat ”cooperarea imediată cu poliţia spaniolă”.
Totodată, ministerul Apărării din Brazilia arată că poliţia militară a lansat o anchetă în acest caz.
Maia Sandu, vizită la Kiev: Va discuta cu Volodymyr Zelenskyy inclusiv despre criza energetică din Transnistria, provocată de Federația Rusă
VIDEO // Dodon, foc și pară după vizita Maiei Sandu la Kiev. Socialistul, care a îndemnat-o anterior pe Maia Sandu să meargă la Putin și să le plătească rușilor pretinsa datorie de 709 milioane de dolari, vrea izolarea lui Zelenski
Biciclist, lovit mortal la Giurgiulești de o mașină cu volanul pe dreapta, condusă de un cetățean străin urcat băut la volan