04:33:08 28.11.2024
Stiri

Candu l-a AVERTIZAT pe Dodon că, în goana după noi ÎMPUTERNICIRI, ar putea rămâne și fără acestea de acum: „Se vor găsi VOTURI în Parlament”

Politică 30.03.2017 16:36 Vizualizări15736 Autor: Ziarul National
Candu l-a AVERTIZAT pe Dodon că, în goana după noi ÎMPUTERNICIRI, ar putea rămâne și fără acestea de acum: „Se vor găsi VOTURI în Parlament”


Președintele Parlamentului, Andrian Candu, consideră că decretul președintelui Igor Dodon privind organizarea unui referendum consultativ pe 24 septembrie nu este justificat și urmează de văzut cât este de legal. Totodată, spicherul crede că, prin intermediul acestui „moft”, care costă bugetul de stat 60 de milioane de lei, președintele vrea să-și facă o campanie electorală.

„Încă urmează să ne expunem în privința decretului președintelui, cât este de justificat din punct de vedere juridic. Ideea de referendum nu e rea, în principiu. Dar legea stabilește clar niște restricții privind subiectele care pot fi supuse la referendum. Eu personal, dar și partidul din care fac parte, considerăm că e inoportun de a organiza referendumuri. Este o idee populistă a președintelui. Domnul Dodon continuă campania electorală și vrea ca această campanie să fie suportată de bugetul de stat. Presupun că pentru acest referendum va fi nevoie de 50-60 de milioane de lei. Nu e ușor să găsești acești bani”, a precizat Andrian Candu.

Sursa citată s-a referit și la propunerea președintelui de a micșora numărul deputaților, dând în acest sens exemplul Germaniei. „De fapt, organizarea unui referendum privind micșorarea numărului de deputați mi se pare lipsită de oportunitate. Dacă tot a dat exemplul Germaniei, atunci pot să-i răspund că Estonia are o populație de un milion de oameni, iar în Parlament sunt 101 de deputați. Dacă tot dă exemplul Germaniei, atunci să țină cont și de competențele șefului statului german”, a spus Candu.

Președintele Parlamentului a mai adăugat, în același context, că Dodon poate să rămână și fără competențele pe care le are acum și îi par prea puține. „De ce să nu facem modificări în Constituție privind competențele președintelui? Cred că vom găsi 67 de voturi. Dacă tot are atât de multe drepturi, inclusiv inițiative foarte costisitoare pentru țară și plus la asta ne mai consumă și timpul nostru, poate are prea multe competențe. În R. Moldova au mai fost exemple când unii șefi de stat au pus problema competențelor și în cele din urmă s-au trezit cu lipsirea lor”, a avertizat Candu.

Pe final, oficialul a adăugat că „toți cei care zboară cu tot felul de idei năstrușnice, ar trebui să coboare cu picioarele pe pământ”.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md