Candu îi solicită lui Dodon să declare pentru sâmbătă zi de DOLIU NAȚIONAL în legătură cu decesul Regelui Mihai. Răspunsul președintelui


Președintele Parlamentului Andrian Candu i-a trimis șefului statului o solicitare pentru declararea zilei de 16 decembrie, ziua în care va fi înmormântat Majestatea Sa Regele Mihai al României, drept zi de doliu național.
„Pentru a păstra tradiția lansată frumos anul trecut de fostul președinte Nicolae Timofti, dar luând în considerație și istoria care ne leagă de Familia Regală, ar fi bine ca ziua de sâmbătă să fie declarată zi de doliu național”, a declarat Andrian Candu astăzi, după ședința Biroului Permanent al Parlamentului.
Răspunsul lui Igor Dodon a venit prin intermediul angajaților Serviciului de presă al Președinției. „Președintele Republicii Moldova nu consideră că e cazul ca Republica Moldova să declare zi de doliu ca urmare a decesului unui conducător sau monarh al altui stat”, a scris Carmena Sterpu pe Facebook.
Amintim că, ieri, o delegație a Parlamentului Republicii Moldova, condusă de Președintele Andrian Candu, a adus un ultim omagiu Majestății Sale Regele Mihai al României la Castelul Peleș, unde a fost așezat corpul neînsuflețit al Regelui.
Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viață la 5 decembrie curent, la reședința privată din Elveția. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, la 16 decembrie 2017.
Regele Mihai s-a născut pe 25 octombrie 1921 și a fost suveran al României în perioada 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930 și în perioada 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947, când Basarabia era parte a României.













































































