Când va ajunge VACCINUL anti-COVID – 19 în R. Moldova. „Am solicitat 100 - 150 de mii de vaccinuri pentru cei din prima linie”. Pentru unele categorii de cetățeni, „Sputnik V” va fi GRATIS
Primele doze ale vaccinului rusesc „Sputnik V” ar putea ajunge în R. Moldova în următoarele două luni, iar primii beneficiari vor fi medicii, polițiștii sau profesorii, a declarat președintele Igor Dodon.
Potrivit lui Dodon, imunizarea se va face în rândul persoanelor care se află în linia a întâia a luptei cu această maladie. „Sperăm că în următoarele două luni vom putea obține un vaccin, care să fie omologat la nivel internațional, care să fie administrat cetățenilor R. Moldova, în primul rând celor din prima linie. Pentru medici, profesori, polițiști vaccinul trebuie să fie gratis, ceilalți - vedem care va fi posibilitatea bugetului”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei emisiuni de la Prime TV.
Dodon, care a promis că-și va administra public vaccinul rusesc, susține că deja a convenit cu autoritățile rusești livrarea vaccinului anti-COVID.
„Am solicitat 100 - 150 de mii de vaccinuri pentru cei din prima linie. Acest vaccin rusesc, care deja masiv este utilizat în Rusia, încă nu este omologat pentru export, ei acum trec a treia perioadă de omologare”, a precizat Igor Dodon.
De menționat că vaccinul rusesc „Sputnik-V” este contestat de specialiștii din mai multe state.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”