Campania „MILIONARI în Pași” s-a încheiat. Au fost înregistrați peste 12 milioane de pași, echivalentul a 9 144 de kilometri sau distanța aproximativă dintre Chișinău – Mexic
Aproape 100 de alergători s-au întâlnit în parcul Valea Morilor pentru a face mișcare, în cadrul cursei „Milionar în Pași Run” și pentru a încheia, astfel, campania „Milionar în Pași”. În total, de la începutul campaniei „Milionar în Pași”, de pe data de 5 noiembrie și până pe 14 decembrie, au fost înregistrați peste 12 milioane de pași, echivalentul a 9 144 de kilometri sau distanța aproximativă dintre Chișinău - Mexic, sau Chișinău – Indonezia.
Campania „Milionar în Pași” a fost concepută ca proiect social, de Loteria Națională din Moldova, în scopul promovării modului activ de viață printre cetățenii republicii noastre și a avut drept obiectiv transformarea sportivilor amatori în promotori activi ai sportului pe rețelele sociale. Un alt obiectiv a fost ca, prin intermediul acestei campanii, să se creeze un val de conștientizare cu privire la importanța mișcării printre persoanele ce duc un mod de viață sedentar.
Mecanismul participării în campanie pentru participanți a constat în postarea screenshoturilor aplicației lor de tip steptracker cu pașii făcuți de ei peste zi pe Facebook și pe Instagram, pentru a etala miile sau zecile de mii de pași efectuați, în perioada 5 noiembrie – 11 decembrie, pe toată durata campaniei.
Directorul NGM Company SRL, Plamen Milanov, și-a reconfirmat deschiderea față de o eventuală conlucrare cu autoritățile locale în scopul susținerii inițiativelor sănătoase și care îi vizează, la modul direct, pe cei care promovează valorile unui mod de viață sănătos.
„Inițial, am sperat să adunăm, împreună, un milion de pași. Iar faptul că obiectivul a fost depășit de peste 10 ori arată că astfel de inițiative sunt apreciate de societate. Planurile noastre pentru anul e să susţinem amatorii de sport. Asta este una dintre priorităţile Loteriei Naţionale. Noi vom fi mereu alături”, a spus Milanov.
Câștigătorul premiului mare pus la bătaie în campania „Milionar în Pași” a devenit Eugen Culbaba. Acesta a intrat în posesia unui smartwatch multisport de la „Garmin Moldova”. Postarea care i-a purtat noroc lui Eugen a fost făcută de acesta pe Facebook, pe 17 noiembrie, în grupul „RunMoldova”. Aceasta conținea mai multe screenshoturi, între care și unul cu 13 919 de pași.
Amintim că Loteria Națională, împreună cu partenerul „Milionar în Pași” – „Garmin Moldova”, au mai oferit, săptămânal, în cadrul campaniei, încă 4 premii inteligente. Astfel, alți 4 participanți au fost răsplătiți anterior cu brățări inteligente, „Garmin Vivosmart 4”. Este vorba despre Alina Șincarenco, Alexandru Gîra, Dorian Porcescu și Constantic Levco.
Ministrul de Externe de la București, Emil Hurezeanu, și Kaja Kallas, discuții despre strategia UE la Marea Neagră, extinderea UE cu R. Moldova și Ucraina și sprijinirea Chișinăului în actuala criză energetică
PLANURI // Investiții de milioane în școli, universități și grădinițe în 2025, alimentație gratuită pentru elevii din clasele a V-a – a IX-a și curriculum nou
NOU // Observatori delegați de MEC în toate clasele ce vor susține examene de absolvire a gimnaziului în 2025, examene evaluate extern la câteva discipline din colegii și centre de examinare dotate cu camere de luat vederi în șase universități