CALCULELE unui deputat: Aflarea în funcție a lui Igor Dodon până la 24 decembrie ne va cost peste PATRU MILIOANE de lei: „Trebuie să plece împreună cu serviciile secrete RUSEȘTI implicate în campania electorală”
Fiecare zi de mandat al președintelui în exercițiu ne costă zilnic câte 100 000 de lei, iar dacă Igor Dodon se va încăpățâna să rămână în funcție până pe 24 decembrie, așa cum a anunțat ieri, atunci cheltuielile se ridică la peste patru milioane de lei, a calculat deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Petru Frunze.
„Aflarea în funcție a lui Igor Dodon până la data de 24 decembrie va cauza un prejudiciu statului de peste patru milioane de lei, bani cheltuiți pentru întreținerea unei persoane care a primit vot de neîncredere din partea cetățenilor”, a precizat legislatorul.
Citește și: Dodon este îndemnat să-și facă BAGAJELE și să renunțe la mașinile cu GIROFAR mai devreme de 24 decembrie
Frunze îl îndeamnă pe Dodon să nu se cramponeze de putere și să plece cât mai curând din funcție.
„Igor Dodon trebuie să plece împreună cu serviciile secrete rusești implicate în campania electorală. Nicio forță politică nu dorește să vorbească cu el. Dânsul aparține trecutului detestat de cetățeni. Poporul deține puterea în stat, iar reprezentantul ales de popor pentru a chema la negocieri forțele politice este președintele ales Maia Sandu. Unicul lucru bun pe care îl mai poate face pentru cetățeni este să își facă de urgență bagajele”, a conchis Petru Frunze.
Menționăm că în bugetul de stat pentru anul 2020 au fost prevăzute cheltuieli de 35 de milioane de lei pentru Președinție, dublu față de suma cheltuită de șeful statului în anul 2016, an la finele căruia Igor Dodon a preluat funcția de președinte al R. Moldova. Ulterior, bugetul Președinției a fost redus până la aproape 32 de milioane de lei în anul curent.
A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă
Cele ZECE lecții importante pe care majoritatea dintre noi le învață prea târziu în viață
VIDEO // Putin apelează deja la dublurile digitale? Mișcările ciudate din ultimul său discurs ridică semne de întrebare