Sfatul nutriționistului Tamara Șchiopu // Călătorie gastronomică în jurul lumii - Brazilia


Peștele servește drept o sursă importantă de proteine și fosfor. Peștele mărunt poate fi consumat cu tot cu oase.
Din ediția precedentă am început o serie de articole despre oameni din zece țări și ce mănâncă ei într-o zi. Meniul obișnuit al unei familii, ori deunde ar fi ei, indică asupra identității familiei, culturii, vieții de toate zilele și despre lumea care-i înconjoară.
În seria care urmează voi descrie exemple din 10 țări, iar la urmă voi prezenta un portret similar, din R. Moldova.
2. Brazilia, America de Sud
Povestea lui Joao Augustino Cardoso, pescar
Rețeaua de râuri amazoniene determină rutele de comerț și de deplasare ale Braziliei. Lumea se deplasează pe bărci, pentru cumpărături sau la serviciu.
Pescarul Joao Augustino Cardoso are o casă plutitoare pe râul Solimoes, o casă fără electricitate, fără veceu, în schimb, cu multă apă curgătoare de pe râu. Deși apa nu este potabilă, râul e plin de zeci de specii de pește, din care consumă zilnic pescarul. De pe masa lui lipsesc însă alcoolul și băuturile cofeinizate, Joao fiind adventist de ziua a șaptea.
O dată pe lună, Joao merge cu barca timp de șase ore spre oraș, unde își primește pensia de stat (247 de dolari) și undeface cumpărături pentru o lună înainte: siropuri pentru băuturi, laptepraf, ouă, fructe de plantan, carne de vită, orez, crackeri,fasole uscate și paste făinoase.
Meniul de bază al lui Joao este constant – pește, făină de Manioc (rădăcină de cassava), verdețuri de casă, fructe de plantan (asemănătoare cu bananele), carne de vită, fasole și orez sau paste făinoase.
Rația zilnică pentru Joao este următoarea:
la dejun –crackeri și lapte pregătit din laptepraf – 390 de grame;
la amiază – crackeri și o băutură de fructe pregătită dintr-un mix – 250 ml;
la prânz și cină – pește de râu (1,1 kg) fiert cu ceapă, usturoi, frunze de cicoare, condimente locale, piper negru, sare și praf de urucum (colorant natural), spaghetti, fasole pregătite cu ulei de soia și bulion de pește, făină de Manioc presărată peste toate bucatele.
Joao consumă apă dela o fântână comunală adusă cu barca de la 30 de minute depărtare.
În total, Joao consumă 5200 de calorii, de două ori mai mult decât norma medie pentru un matur. Joao cântărește 80 kg.
Deși casa lui Joao este plutitoare pe râu, Joao are și niște găini, pe care le ține în cotețe pe mal, dar când începe sezonul ploilor și nivelul apei pe râu crește cu treimetri, găinile sunt transferate pe platforma flotantă și în fiecare săptămână soția lui Joao sacrifică câte una, pentru mâncare. Multe dintre ele cad pradă șerpilor de apă și crocodililor, precum și ouăle lor.
Verdețurile sunt cultivate în cutii amplasate pe bârnele de pe apă – ceapă, ardei iuți, cicoare și alfavaca (asemănătoare cu busuiocul).
Pensia lui Joao este mulțumitoare și ei mereu se bucură de pește proaspăt, gratis, iar alimentația lor este supraîncărcată de calorii.
Această informație este extrasă din cartea „What I Eat - Aroundthe World in 80 Diets”, de Peter Menzel și FaithD’Aluisio, Editura „Material World Books”, USA.













































































