Cadouri simple pe care să le OFERI de sărbători
De Sărbători, dorim să le facem celor dragi cadouri care să le aducă zâmbetul pe buze, însă nu este întotdeauna uşor să le alegi pe cele mai inspirate. Dacă eşti în pană de idei, vă prezentăm în continuare o listă cu propuneri de cadouri practice şi accesibile, cu care nu veţi da greş.
Baterie externă. Evită să cheltuieşti o grămadă de bani pe gadget-uri care nu sunt necesare, În schimb, oferă-le prietenilor sau membrilor familiei pasionaţi de tehnologie o baterie externă pentru telefon.
Pijamale. Nu este o idee bună să cumperi lenjerie intimă pentru alte persoane în afară de partenerul tău de viaţă. Poţi opta mai degrabă pentru o pereche de pijamale confortabile sau chiar o singură piesă. Astfel, reuşeşti să mergi la sigur, pentru că de obicei oamenii nu se gândesc să-şi cumpere singuri un astfel de obiect vestimentar.
Papuci de casă. Nu-ţi fie teamă să înlocuieşti sau să aduci o îmbunătăţire lucrurilor pe care ştii că apropiaţii le folosesc în fiecare zi. Fii practic şi ia în considerare nevoile lor zilnice. Papucii de casă sau şosetele se uzează în timp, prin urmare le-ai face o favoare cumpărându-le altele de schimb înainte ca ei să fie nevoiţi să le înlocuiască.
Pătură călduroasă. Nu te grăbi să cumperi aşternuturi de pat pentru a le face cadou celor dragi dacă nu ştii ce dimensiune are salteaua lor. În caz că nu cunoşti aceste lucruri, te poţi reorienta spre o pătură pufoasă şi călduroasă cu care se pot înveli atunci când se relaxează în faţa televizorului.
Carduri de cumpărături. Nu te sfii de la a oferi drept cadou carduri de cumpărături sau bani. Banii sunt, de fapt, un cadou foarte practic, de care oamenii au uneori nevoie mai mult decât alte lucruri. Nu ai cum să dai greş nici cu un card de cumpărături într-un magazin în care ştii că le-ar plăcea să meargă.
Lumânări parfumate. Nu-ţi da banii pe parfumuri dacă nu cunoşti miresmele preferate ale celor cărora vrei să le faci cadoul. În schimb, poţi opta pentru o lumânare parfumată de sezon, pentru că riscurile să displacă sunt mult mai mici.
O pereche de căşti. Nu cumpăra bilete la un concert înainte să-i consulţi pe cei dragi în legătură cu disponibilitatea lor pentru acea perioadă. O alternativă care va fi apreciată ar putea fi o pereche de căşti, pentru a te asigura că se bucură de muzica preferată în orice moment.
Mănuşi sofisticate. Cu siguranţă te-ai gândit şi la o pereche drăguţă de mănuşi. Nu are rost să cheltui mulţi bani pe nişte mănuşi sofisticate de piele, decât dacă le cumperi pentru cineva care se îmbracă mereu elegant. O alternativă foarte utilă pe timp de iarnă sunt mănuşile care îţi permit să foloseşti telefonul cu touchscreen. Cadoul va fi apreciat mai ales de persoanele care nu se despart niciodată de telefonul lor.
Cană termică. Evită să cumperi o cană banală, care va fi uitată pe un raft din bucătărie şi pe care se va aşeza praful. O idee mult mai bună este cană termos de călătorie care este cu adevărat utilă.
Portofel din piele. Nu te grăbi să dai banii pe o geantă office sau pe o servietă scumpă, mai ales dacă nu cunoşti gusturile celui căruia îi vei face cadoul. Un portofel din piele este o alegere mai potrivită, fiind şi un accesoriu pe care oamenii uită de obicei să-l înlocuiască.
Sursa: one.ro
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani