Stiri
Centrala electrică din Zaporojie, ȚINTA unor atacuri cu DRONE. Avertismentul șefului AIEA: „Ne apropiem periculos de un accident nuclear”
Actualitate
16.04.2024
08:59
926
Autor: Ziarul National
„Ne apropiem periculos de un accident nuclear” la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri asupra centralei nucleare ucrainene, scrie AFP.
Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie, ocupată din martie 2022 de Rusia în sudul Ucrainei, a suferit o serie de atacuri cu drone începând cu 7 aprilie, Moscova şi Kievul învinuindu-se reciproc.
„Aceste atacuri necugetate”, primele din noiembrie 2022 care vizează direct cea mai mare centrală electrică din Europa, „trebuie să înceteze imediat”, a pledat Rafael Grossi în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU dedicată acestei probleme, transmite Agerpres.
„Deşi, din fericire, nu au provocat de această dată niciun incident radiologic, au crescut foarte mult riscul la centrala Zaporojie, unde siguranţa nucleară este deja compromisă”, a adăugat directorul general al agenţiei ONU, care are experţi la faţa locului.
Ele constituie, de asemenea, un „precedent periculos, ajungând cu succes la structura de izolare a unui reactor”, a mai spus el.
„Doi ani de război afectează serios siguranţa centralei nucleare Zaporojie. Fiecare dintre cei şapte piloni ai AIEA de securitate şi siguranţă nucleară au fost compromişi. Nu putem sta şi să nu facem nimic aşteptând ca o ultimă greutate să încline balanţa aflată într-un echilibru instabil”, a subliniat Rafael Grossi.
„Ne apropiem periculos de un accident nuclear”, a insistat el, cerând ca o „aruncare de zaruri să nu decidă ce se va întâmpla mâine”.
Chiar dacă cele şase reactoare ale centralei sunt oprite, „pericolele potenţiale ale unui accident nuclear major rămân foarte reale”, a ţinut să reamintească şeful AIEA.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
15.01.2025
14:14
1905
INTERVIU // Planul Moscovei, la suprafață. „Salvatorul” regimului separatist de la Tiraspol, care intenționează să livreze gaze naturale în stânga Nistrului, audiat la SIS: „Necesitățile lor sunt de la 2 până la 3 milioane de metri cubi pe zi”
15.01.2025
16:56
448
Copii după manuscrisele lui Mihai Eminescu, expuse în Parlamentul de la Chișinău
15.01.2025
16:31
622
Explozia de pe Albișoara: Inspectorii de patrulare au demarat verificarea tuturor vehiculelor care se alimentează cu gaze
15.01.2025
16:03
532
OPORTUNITATE pentru funcționarii publici din R. Moldova: Instruiri și vizite de studiu pentru a prelua experiența statelor europene pentru transformarea serviciului public din Republica Moldova
15.01.2025
15:47
711
Posibilitate de a reduce cheltuielile la energia termică din Chișinău cu până la 30%: „Acesta este un proiect fără precedent. Jumătate din blocurile din municipiul Chișinău vor fi transformate, în esență”
15.01.2025
15:19
617
SUA oferă R. Moldova un grant de 1,3 miliarde de lei: Banii vor fi cheltuiți pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și sporirea rezilienței cibernetice a statului nostru
15.01.2025
14:50
553
Mihai Eminescu, 175 de ani de la naștere: „Dacă limba nu are graniță despărțitoare, iar cultura nu se oprește la Prut, dacă Eminescu este iubit, în egală măsură, și la București, și la Chișinău, de ce acest popor trebuie să rămână rupt în două?”
15.01.2025
14:26
702
R. Moldova REZISTĂ tentativelor Kremlinului de a crea haos. Aproape 43 la sută din energia consumată este de producție INTERNĂ, iar 57% provine din România
15.01.2025
13:43
1749
VIDEO // Mesaj TRANȘANT pentru capetele fierbinți de la Chișinău, care vor să bage R. Moldova în RĂZBOI. Recean: „Noi păstrăm pacea, dar Kremlinul vrea instalarea unei administrații proruse, care va facilitată creșterea prezenței militare a Rusiei”
15.01.2025
12:35
489
Ministerul Apărării NU confirmă violarea spațiului aerian autohton de încă o rachetă rusească
Top stiri
15.01.2025
14:14
1876
INTERVIU // Planul Moscovei, la suprafață. „Salvatorul” regimului separatist de la Tiraspol, care intenționează să livreze gaze naturale în stânga Nistrului, audiat la SIS: „Necesitățile lor sunt de la 2 până la 3 milioane de metri cubi pe zi”
15.01.2025
16:56
432
Copii după manuscrisele lui Mihai Eminescu, expuse în Parlamentul de la Chișinău
15.01.2025
16:31
603
Explozia de pe Albișoara: Inspectorii de patrulare au demarat verificarea tuturor vehiculelor care se alimentează cu gaze
15.01.2025
16:03
515
OPORTUNITATE pentru funcționarii publici din R. Moldova: Instruiri și vizite de studiu pentru a prelua experiența statelor europene pentru transformarea serviciului public din Republica Moldova
15.01.2025
15:47
688
Posibilitate de a reduce cheltuielile la energia termică din Chișinău cu până la 30%: „Acesta este un proiect fără precedent. Jumătate din blocurile din municipiul Chișinău vor fi transformate, în esență”
15.01.2025
15:19
596
SUA oferă R. Moldova un grant de 1,3 miliarde de lei: Banii vor fi cheltuiți pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și sporirea rezilienței cibernetice a statului nostru
Actualitate
Parteneri
Descoperă
Social
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania
Punct de vedere NAȚIONAL
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Prietenii noștri