Stiri
Nereguli // Prejudicii de milioane de lei la Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu”
Afaceri dubioase au loc la Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu” (TNOB). Administrația teatrului oferă anual reduceri la chirie de un milion de lei proprietarilor cafenelelor și pizzeriilor deschise la parterul TNOB. De mai bine de doi ani, teatrul închiriază de la directoarea Valeria Șeican mașina de lux a acesteia, achitându-i peste 30 de mii de lei pe an. Și asta în condițiile în care de la venirea noului director al TNOB, salariile angajaților au fost micșorate cu 35%.
Mariana Rață
Cele mai mari profituri TNOB le ratează de la darea în arendă a spațiilor. Spre exemplu, „Andy’s pizza” aflată la parterul teatrului îi achită anual circa 160 de mii de lei pentru cei 540 m.p. închiriați conform contractului, adică aproximativ câte 25 de lei pentru fiecare m.p. În realitate însă spațiul ocupat de pizzerie este de mai bine de trei ori mai mare (1753,4 m.p.), iar venitul ratat de TNOB este de 367 de mii de lei. Un profit similar teatrul îl pierde din cauza indicării necorespunzătoare a suprafeței închiriate de cafeneaua situată în partea dreaptă a teatrului. Firma care și-a deschis terasă acolo și despre care se spune că ar aparține omului de afaceri Călin Vieru plătește doar câte 120 de mii de lei pentru chiria celor 400 m.p., în acte, și 1528,4 m.p. în realitate. Mai mulți angajați ai teatrului ne-au mărturisit că Șeican este o bună prietenă a fiului regretatului poet.
Datorii achitate cu fețe de masă
Nu știm în ce relații se află Șeican cu proprietarii cantinei și barului din incinta teatrului, cert este însă că anul trecut șefa de la TNOB a acceptat ca firma să-i plătească datoriile pentru mai bine de un an de chirie (peste o sută de mii de lei – n.r.) cu mese, scaune, utilaj pentru bar și chiar fețe de masă care în prezent sunt folosite tot de către chiriași (!).
Alte 128 de mii de lei, TNOB le-a ratat anul trecut din cauză că nu a încheiat contractul de arendă a terenului cu un agent economic care anterior privatizase în condiții dubioase un depozit de-al teatrului situat pe acel teren (str. Băcioii Noi 14).
În total, din cauza gestionării incorecte a spațiilor oferite în chirie, TNOB a ratat doar în 2012 peste 800 de mii de lei, se arată într-un raport recent al Curții de Conturi.
30 de mii de lei pentru închirierea propriei mașini
Proasta administrare nu se oprește însă aici. Contrar prevederilor legale, Valeria Șeican nu s-a sfiit să-și închirieze în ultimii ani mașina personală. Astfel, din 2011 încoace, TNOB îi plătește directoarei teatrului câte aproape 30 de mii de lei anual pentru plăcerea de a se plimba la serviciu cu propria mașină, un „Mercedes W 212 E200”. Exemplul acesteia a fost urmat anul trecut și de directorul administrativ al TNOB. Pentru deservirea acestuia, teatrul a închiriat de la el un „Mercedes 108 d” pe care îl deține în proprietate, plătindu-i circa 20 de mii de lei.
Menționăm că, recent, Comisia Națională de Integritate a inițiat un control în privința directorului SA „Termocom”, Mihai Cernei, bănuindu-l de conflict de interese și trafic de influență pentru că a închiriat de la ginerele și fiica sa două mașini.
Dincolo de acest tupeu al conducerii teatrului, mari semne de întrebare ridică sursele financiare din care directoarea teatrului și-a permis în ultimii ani să-și cumpere mașini luxoase. Chiar dacă în scurta sa carieră a activat doar în instituții de stat cu salarii ce nu depășeau cinci mii de lei, Șeican conducea în 2010 un „BMW X5”, al cărui preț de piață este de circa 20 de mii de euro. Iar anul trecut, ea și-a cumpărat un „Mercedes W 212 E200”, a cărui valoare este de circa 30 de mii de euro.
Angajaților teatrului Șeican li se plânge că are un salariu de director de 2000 de lei.
Cu mâna în buzunarul angajaților
Pe de altă parte, în timp ce conducerea TNOB se lăfăiește în lux, angajații teatrului trăiesc la limita sărăciei. De peste trei ani de când este directoare a TNOB, Valeria Șeican a tăiat aproape în jumătate salariile angajaților teatrului. Chiar dacă în ultimii ani Guvernul a majorat de la 14 la 21 de milioane de lei alocațiile pentru salarizarea angajaților TNOB, astăzi vedetele Operei Naționale, care critică administrația teatrului, ridică un salariu lunar de 2000 de lei, față de 3500 cât primeau până la schimbarea conducerii instituției. Conducerea teatrului își permite să-i lipsească de salariu pe unii angajați și să le plătească prime fabuloase altora.
Listele secrete
Numai în 2012, la indicația lui Șeican, jumătate dintre angajații teatrului au fost lipsiți, fără motiv, de așa-numitul salariu al 13-lea, chiar dacă în acest scop au fost alocate 1,2 milioane de lei din bugetul de stat. Din acești bani, administrația teatrului a preferat să achite anumitor angajați, selectați de Șeican, sporuri pentru „intensitatea muncii, eficiență înaltă și volum majorat de lucru” și sporuri pentru „merite deosebite”, fără a avea un Regulament privind modul de acordare a acestor prime. Lista beneficiarilor este ținută în mare secret, la fel ca și cea a netitularilor TNOB care anual se aleg cu prime ce depășesc normele stabilite de lege.
Mai mulți angajați ai teatrului care au solicitat anonimatul ne-au dezvăluit că în calitate de netitulari Șeican își angajează persoanele apropiate.
Caseta
2000 de sticle de votcă și 80 de cuburi de lemn
Ultimul raport de audit al Curții de Conturi a depistat că, anul trecut, TNOB a cheltuit 106 mii de lei pentru procurarea băuturilor alcoolice. „Dacă o sticlă costă 40-50 de lei, reiese că aţi cumpărat 2000 de sticle de votcă”, a constatat preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean.
„Am avut invitați de peste hotare”, i-a explicat contabila instituției, Claudia Pușcaș.
Ziarul NAȚIONAL a intrat în posesia unei facturi achitate de TNOB pentru procurarea a 80 m.c. de lemn și mai multe sute de m.p. de pânză, pentru care s-au achitat peste 600 de mii de lei. Angajații teatrului afirmă că lemnul nu a ajuns niciodată la teatru și nici nu avea unde să fie folosit.
Caseta
Atac raider asupra culturii
Mai mulți artiști ai TNOB califică activitatea noului director, Valeria Șeican, drept „atac raider” asupra culturii din R. Moldova.
„De când a venit Șeican în fruntea teatrului, mai mulți artiști emeriți s-au concediat. Astăzi, TNOB nu mai are o trupă de balet profesionistă. Pe scenă evoluează elevi de la Liceul de coregrafie. În spectacolele de operă se investesc tot mai puțini bani și acestea sunt tot mai proaste. Artiștii consacrați nu mai primesc roluri. Administratorul care până nu demult rupea biletele la intrare astăzi este șeful direcției muzicale. Nu știm cum se cheltuie banii primiți de la buget și cei obținuți din chirie și vânzare de bilete, dar ministrul Finanțelor a făcut un calcul și ne-a spus că, ținând cont de bugetul anual al teatrului, ar trebui să avem salarii de circa 5000 de lei și nu de 2000 cât avem acum”, ne-au comunicat aceștia.
Declarații
Valeria Șeican: „Vom răspunde în jumătate de an”
Contactată de Ziarul NAȚIONAL pentru a explica încălcările comise de administrația TNOB și depistate de Curtea de Conturi, directoarea instituției, Valeria Șeican, nici nu a vrut să audă întrebările noastre.
„Avem la dispoziție jumătate de an pentru a răspunde Curții de Conturi privind unele lucruri depistate. Vom prezenta acolo documentele pe care le avem. După aceea, vă vom răspunde și dvs. Noi nu suntem comentatori ca să comentăm unele lucruri”, ne-a răspuns Șeican.
Boris Focșa: „De-abia studiem raportul Curții”
Chiar dacă a participat încă la 28 martie curent la examinarea raportului de audit al Curții de Conturi în care au fost menționate cele mai multe dintre încălcările indicate în acest articol, ministrul Culturii, Boris Focșa, a evitat să ne spună ce crede despre administrarea proastă a TNOB.
„De-abia studiem raportul Curții de Conturi și în funcție de ceea ce vom descoperi vom lua măsuri. Deocamdată nu pot să vă spun dacă s-ar putea ajunge până la demisii”, ne-a declarat ministrul.
Chiril Lucinschi: „Guvernul interimar nu poate face remanieri”
Președintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Chiril Lucinschi, susține că situația de la TNOB este îngrijorătoare.
„Din păcate, ceea ce s-a descoperit acolo indică asupra unui management defectuos și anumite sancțiuni trebuie aplicate. Din câte am înțeles eu, în perioada interimatului, Guvernul nu poate face remanieri, de aceea s-ar putea ca directorul teatrului să nu poată fi demis. Oricum, vom discuta la ședința Comisiei problema de la TNOB”, a menționat Lucinschi.
800 de mii de lei
Suma ratată de TNOB anul trecut din cauza gestionării incorecte a spațiilor oferite în chirie de instituție
Business la Teatrul de Operă și Balet
Important
19.05.2013
10:23
4605
Autor: Ziarul National

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
14.02.2016
11:13
7983
Mașini „made in Moldova”? Ce face acest tânăr din Chișinău
10.07.2015
09:22
6173
METEO // Temperaturile SCAD considerabil. Cum va fi vremea în acest week-end
01.03.2015
21:37
6358
Zeci de persoane, inclusiv un deputat ucrainean, ARESTATE în timpul mitingului de la Moscova!
11.10.2014
11:02
7302
Prima grădină orășenească din Moldova. Ce nu ştiai despre Grădina Publică din centrul capitalei
05.10.2014
15:02
9345
DĂRUIRE // Paznicul pictor de la Hansca: În timp ce SUPRAVEGHEAZĂ noaptea instituţia, creează opere
23.09.2014
10:36
6214
Legea Lustrației în Ucraina // Iulia Timoșenko, printre cei AFECTAȚI, scrie presa de la Kiev
21.09.2014
14:02
17473
Iată Castelul de APĂ al Chișinăului
20.09.2014
19:59
5867
Iurie Leancă, ALĂTURI de Victor Ponta: „Vom reuși să scriem ISTORIA”
03.08.2014
11:26
50119
Detalii CURIOASE pe care NU le știai despre Cetatea Soroca
08.07.2014
16:57
5306
Încă o țără a ratificat Acordul de Asociere între R. Moldova și Uniunea Europeană
15.06.2014
17:22
4971
VIDEO // Moscova a venit cu o REACŢIE la declaraţiile făcute de un oficial ucrainean
25.05.2014
11:14
9886
Republica Moldova // Bătrâni adoptați
Top stiri
31.10.2024
17:51
593
REACȚIE // Maia Sandu, după validarea rezultatelor referendumului: „Împreună am câștigat această bătălie și obiectivul nostru a fost îndeplinit. Duminică mai avem o bătălie de dat, pentru ca aderarea la UE să devină o realitate cât mai repede”
31.10.2024
17:14
2834
VIDEO // Obiectivul de integrare europeană, în Constituția R. Moldova! Rezultatele referendumului constituțional din 20 octombrie curent, VALIDATE de Curtea Constituțională
31.10.2024
17:12
782
DOC // Deputatul socialist Bogdat Țîrdea, INTERZIS în Ucraina
31.10.2024
17:08
1158
VIDEO // Disperare de proporții în tabăra lui Stoianoglo. Echipa socialistului ar fi apelat la MANELIȘTII din România pentru ca să mai câștige niște voturi? Jador a DEZVĂLUIT ce i s-a propus pentru a promova un candidat la funcția de președinte
31.10.2024
16:58
771
Deputatul socialist Adrian Albu, prins cu minciuna: Deși spune că nu a discutat și că nici nu-l cunoaște pe agentul FSB Gudilin, cei doi au fost surprinși la același eveniment de la Vladivostok
31.10.2024
16:45
807
VIDEO, DIVERSIUNE // Sediul CEC și automobile din parcarea IGP, la un pas de a fi incendiate de către cinci inși din Transnistria, noaptea trecută: Racolați de un individ care se află în Rusia și care le-a promis 5 000 de dolari pentru operațiune
Actualitate
Parteneri
Descoperă
Actualitate
REACȚIE // Maia Sandu, după validarea rezultatelor referendumului: „Împreună am câștigat această bătălie și obiectivul nostru a fost îndeplinit. Duminică mai avem o bătălie de dat, pentru ca aderarea la UE să devină o realitate cât mai repede”
VIDEO // Obiectivul de integrare europeană, în Constituția R. Moldova! Rezultatele referendumului constituțional din 20 octombrie curent, VALIDATE de Curtea Constituțională
DOC // Deputatul socialist Bogdat Țîrdea, INTERZIS în Ucraina
VIDEO // Disperare de proporții în tabăra lui Stoianoglo. Echipa socialistului ar fi apelat la MANELIȘTII din România pentru ca să mai câștige niște voturi? Jador a DEZVĂLUIT ce i s-a propus pentru a promova un candidat la funcția de președinte
Punct de vedere NAȚIONAL
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Prietenii noștri