Bunica-eroină care a SALVAT 50 de copii din atacul de la Manchester
În atacul în care 22 de persoane au murit și 119 au fost rănite, o bunică și-a riscat viața pentru a salva peste 50 de copii, pierduți de părinți în timpul tragediei. În ciuda actului de curaj de care a dat dovadă, Paula Robinson spune că nu se consideră o eroină.
Femeia în vârstă de 48 de ani se afla la Stația Victoria când a auzit și a văzut explozia. Martoră la tragedie, Paula Robinson a decis să-i ajute pe „micuții” care strigau disperați după ajutor. Astfel, a scos peste 50 de copii din interiorul arenei și i-a dus în apropierea unui hotel, unde a încercat să-i liniștească și a anunțat pe rețele de socializare locul unde pot fi găsiți.
„Am făcut ce oricine altcineva în locul meu ar fi făcut. M-am gândit la copiii mei și m-am gândit la ce mi-aș fi dorit pentru ei: cineva să aibă grijă de ei, dacă eu nu aș fi fost acolo să fac asta. Toată lumea are Facebook și m-am gândit să fac public numărul meu de telefon pentru a ajuta. Am copii și nepoți. Mi se face rău când mă gândesc la micuții pierduți,” a povestit Paula Robinson pentru Rolling Stone.
O puternică explozie s-a produs luni seara în timpul unui concert care avea loc la Manchester. Deflagrația s-a soldat cu 22 morți și 119 răniți.
Doi oficiali americani au declarat, pentru Reuters, că un terorist sinucigaș s-ar afla în spatele exploziei. Informația a fost confirmată de autoritățile britanice.
Între timp, au fost arestați trei suspecți în legătură cu acest atac. Este cel mai grav atentat pe teritoriul britanic de la atacurile din 7 iulie 2005 de la Londra, când 52 de oameni și-au pierdut viața și aproape 700 au fost răniți.
Sursa: digi24.ro
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei