18:53:25 15.01.2025
Stiri

Bugetul de stat PIERDE anul acesta cel puțin 615 MILIOANE de lei din cauza comerțului ilicit și contrabandei cu țigări. Cine s-ar face vinovat pentru această situație

Actualitate 28.09.2023 19:14 Vizualizări832 Autor: Ziarul National
Bugetul de stat PIERDE anul acesta cel puțin 615 MILIOANE de lei din cauza comerțului ilicit și contrabandei cu țigări. Cine s-ar face vinovat pentru această situație

R. Moldova ratează sute de milioane de lei la bugetul de stat din cauza contrabandei și a comerțului ilicit cu țigări. Experții de la IDIS Viitorul arată, într-un raport publicat miercuri, că, în ultimii 3 ani, comerțul ilegal cu produse de tutun s-a dublat în fiecare an, după venirea la putere a guvernelor PSRM și PAS, a lipsei politicilor coerente, dar și în urma majorării consecvente a accizelor.

Doar în acest an, potrivit raportului, R. Moldova va rata circa 615 milioane lei la buget din cauza acestui fenomen. ,,Anul 2020 este anul de referință, când în R. Moldova s-a declanșat acest fenomen extrem de negativ și piața ilicită a comerțului cu produse de tutun a fost estimată la 1,8%. Ratările bugetare din acest an, cauzate de comerțul ilicit este estimat la 615 milioane lei, mai mult decât precedenții trei ani luați împreună”, menționează IDIS Viitorul, potrivit timpul.md.

Cea mai gravă situație, potrivit experților, este la țigările electronice și narghilea, care vor înregistra o prăbușire a comerțului legal, de cel puțin două ori, iar cota vânzărilor ilicite va ajunge până la 55-60%.

,,Lipsa unor politici coerente în domeniul produselor de narghilea și al țigărilor electronice, precum și controlul slab de la frontieră, a dus la creșterea fără precedent a comerțului ilicit cu aceste produse”, potrivit raportului IDIS Viitorul.

Fostul angajat vamal, Veaceslav Balacci, care a scris în trecut mult despre schemele de contrabandă cu țigări, amintește că situația actuală ar fi fost declanșată după ce deputații PAS, Radu Marian și Dan Perciun, ,,au început să lobbeze intens”, “nu tocmai întâmplător și nu tocmai gratis”, “modificarea Legii privind controlul tutunului și a Codului fiscal, conform cărora au fost majorate considerabil accizele la produsele din tutun (țigările electronice, devenite foarte populare în toată Europa)”.

,,Cert e că după ce PAS împreună cu partenerii lor de alianță socialiști au votat modificările lobbate de cei doi deputați, a ieșit frazeologismul clasic la moldoveni – unde dai și unde crapă. Anume de la acel vot comun al proeuropenilor și prorușilor din Parlamentul de la Chișinău au și început vremurile bune pentru contrabandiști. Amendamentele legale, implicit înăsprirea bruscă a politicii fiscale, gândite cel mai probabil ca fiind îndreptate împotriva concurenților distribuitorilor de țigări clasice, au avut ca efect tocmai inversul – explozia consumului și trecerea importatorilor de produse din tutun în ilegalitate, în economia tenebră”, crede acesta.

Reamintim că, doar în ultimii trei ani, acciza minimă aplicată la un pachet de țigări a crescut cu 7 lei, de la 14 lei în 2020 la 24 lei în 2023.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md