Bucureștiul face pași pentru asigurarea independenței energetice: „Romgaz” aprobă contractul cu „ExxonMobil”. România va avea gaze din Marea Neagră și iarna viitoare, prin exploatările începute de Black Sea Oil&Gas
Compania „Romgaz” a aprobat, marți, în Consiliul de Administrație, contractul cu „ExxonMobil” pentru gazele din Marea Neagră, tranzacția cea mai importantă din istoria companiei românești, a anunțat ministrul energiei, Virgil Popescu, la Prima TV, potrivit Adevărul.ro.
„Romgaz” a finalizat în luna octombrie negocierile exclusive şi a ajuns la un acord cu „ExxonMobil România” în ceea ce privește termenii şi condiţiile aferente achiziţiei participaţiei în proiectul Neptun Deep, iar tranzacţia era preconizată a fi finalizată în primul trimestru din 2022.
„Cei de la „Romgaz” vor finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la cei de la „Exxon”, a adăugat ministrul Energiei, care a anunţat ulterior că România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, deoarece exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja de către cei de la compania „Black Sea Oil&Gas”.
„România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania „Black Sea Oil&Gas”. Se fac deja teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul naţional de transport. Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus. Cei de la Romgaz vor finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la cei de la Exxon. Prin această tranzacţie, cei de la Romgaz preiau şi tehnologia şi contractele aferente pentru începerea lucrărilor, ca în 2026 să avem deja gaze naturale, pentru a fi folosite cât mai mult în România”, a scris Virgil Popescu, marţi, pe Facebook.
Anunțul său vine după ce președintele Klaus Iohannis a declarat recent, la finalul unei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, că se impune dobândirea independenței energetice naționale și a cerut ca Uniunea Europeană să pună capăt dependenței sale de gazul rusesc în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
DECIS // EURO devine moneda de referință pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc. Ce BENEFICII aduce această schimbare pentru cetățeni și mediul de afaceri
Amenzile aplicate pentru coruperea electorală la referendum și alegerile prezidențiale au depășit cifra de 6 000 000 de lei
VIDEO // Adrian Dupu, SOLUȚII concrete pentru cetățenii din R. Moldova – crearea unui fond de 50 de MILIOANE de euro destinat primăriilor înfrățite cu cele de peste Prut și reducerea termenului de redobândire a cetățeniei române