22:35:25 26.06.2024
Stiri

VIDEO Broon F870 e un „supercar” făcut special pentru copii

Știri 10.01.2015 19:04 Vizualizări2088 Autor: Irina Nechit


„Supercar” e scris între ghilimele fiindcă aşa spun creatorii maşinii în chestiune. Doar că există o mică problemă: nu e maşină, e o jucărie pentru copii şi costă 1 000 de dolari.

Dacă ai copii pe lângă tine când citeşti aceste rânduri, probabil că ar fi bine să îi trimiţi la culcare sau la joacă, fiindcă s-ar putea să se îndrăgostească de maşinuţa din poze, iar tu s-ar putea să ai o problemă, fiindcă preţul ei este de 1 000 de dolari.

Se numeşte Broon F870 şi a fost făcută pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 5 ani. Evident, la acest preţ ar trebui să ofere ceva special (dar nu, nu face cartofi prăjiţi). Printre dotări se numără o tabletă cu sistemul de operare Android, care joacă două roluri - de cadrane de bord şi de comandă pentru sistemul audio (da, are un sistem audio), precum şi un modul Bluetooth integrat care îi permite părintelui să preia controlul vehiculului de la distanţă prin intermediul unui smartphone.

La fel ca aproape oricare altă maşinuţă pentru copii, motorul e electric, iar bateriile se încarcă de la o priză de casă. Deocamdată nu se ştie când va fi lansată pe piaţă în Europa, dar dacă te bate gândul să o cumperi, ar trebui să începi să strângi bani.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
24.06.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Scepticii și cobitorii

21.06.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cu Europa sau cu Asi...

18.06.2024 15:59 Ziarul National Nicolae Enciu // „Au început trecerea...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md