Broker vamal, condamnat pentru acte de corupție: Un an de închisoare cu suspendare și o amendă de 75 000 de lei
A mituit un șef de post vamal cu 5 000 de dolari pentru a închide ochii la încălcările unui agent economic și a fost condamnat la un an de închisoare în penitenciar de tip semiînchis și o amendă de 75 000 de lei, cu executarea pedepsei suspendată condiționat pentru o perioadă de probațiune de un an.
Verdictul a fost dat recent de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe numele unui broker vamal, învinuit de corupere activă.
Cauza penală a fost pornită în noiembrie 2022 de către Centrul Național Anticorupție (CNA) în baza unui denunț.
Potrivit oamenilor legii, brokerul vamal, acționând în interesul unui agent economic care s-a prezentat la Biroul Vamal Centru cu surplus de marfă din Turcia, a oferit șefului postului vamal intern „Industriala 1” suma de 5 000 de dolari pentru urgentarea acordării liberului de vamă. Vameșul a sesizat CNA, iar banii au fost transmiși sub controlul ofițerilor anticorupție.
Inculpata și-a recunoscut vina.
Pe lângă pedeapsa cu închisoare și amendă, instanța a dispus ca cele 5 000 de dolari să fie transmise în beneficiul statului.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania