„Bogaţii devin din ce în ce mai bogaţi". Iată ce se va întâmpla în întreaga lume până în 2019
Numărul milionarilor a crescut anul trecut cu 13,3% la nivel mondial, la 17 milioane, aceştia controlând 41% din averile private cumulate de 164 000 de miliarde de dolari, fiind posibil ca deţinerea lor să ajungă la 46% în 2019, potrivit raportului Global Wealth realizat de Boston Consulting Group şi citat de Mediafax.
În raport se mai arată că 73% din creşterea averilor private în 2014 a provenit din câştiguri aduse de activele existente şi nu din noi afaceri.
Raportul defineşte averea ca active lichide precum numerar, acţiuni, instrumente financiare, obligaţiuni sau pensii şi exclude proprietăţile imobiliare sau afacerile.
Statele Unite continuă să aibă cel mai mare număr de milionari, 6,9 milioane, în creştere cu 4,7%. China s-a plasat pe locul al doilea, cu 3,6 milioane de milionari, topul primelor cinci state fiind completat de Japonia, Marea Britanie şi Elveţia (cu cel mai mare număr de milionari pe cap de locuitor).
Bahrain este pe locul al doilea în privinţa concentrării de milionari, urmat de Qatar, Singapore şi Kuwait.
Pe ansamblu, numărul de milionari a crescut anul trecut cu peste două milioane, iar peste jumătate dintre aceştia au apărut în China.
Pentru prima oară regiunea Asia-Pacific a depăşit Europa, devenind a doua cea mai bogată regiune din lume după America de Nord. Potrivit raportului, bunăstarea din Asia-Pacific a crescut de cinci ori mai rapid decât în America de Nord.
Averile private din America de Nord au atins anul trecut 50 800 de miliarde de dolari, în Asia-Pacific, excluzând Japonia, 47 000 de miliarde de dolari, iar în Europa 39 600 de miliarde de dolari.
Europa Occidentală s-a aflat în 2014 cu mult în urma altor regiuni în privinţa performanţelor economice.
„Creşterea PIB în ţările occidentale a fost scăzută, Irlanda înregistrând cel mai rapid ritm, de 6%. Incertitudinile legate de Grecia s-au menţinut, în timp ce redresarea economică din state precum Spania şi Italia a fost destul de slabă", se arată în raport.
Autoriii cercetării anticipează că importanţa Asiei va creşte în anii următori, pe măsură ce creşterea generată de activele existente în alte regiuni, precum cele de pe piaţa de capital, va încetini.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2