Biserica Ortodoxă Rusă, din care face parte și Mitropolia Chișinăului condusă de ÎPS Vladimir, cere „exterminarea” Ucrainei prin „războiul sfânt” declanșat de Putin: Patriarhul Kirill numește belarușii și ucrainenii „grupuri subetnice ale rușilor”
Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill a adoptat un „ordin”, prin care a calificat invazia rusă în Ucraina drept un „război sfânt”.
Patriarhul „războiului” din Rusia a declarat că „întregul teritoriu al Ucrainei moderne trebuie să exterminat și ulterior integrat în zona de influență exclusivă a Rusiei”. Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a distanțat de astfel de declarații.
Documentul a fost aprobat în timpul conclavului care a avut loc pe 27 martie la Moscova sub președinția patriarhului Kirill.
În acest document, războiul din Ucraina a fost numit „o nouă etapă a luptei de eliberare națională a poporului rus împotriva regimului de la Kiev și a Occidentului diavolesc din spatele acestuia, care se desfășoară pe pământurile din sud-vestul Rusiei”, iar din „punct de vedere spiritual și moral” - „Un război sfânt în care Rusia și poporul său, apărând spațiul spiritual unic al Sfintei Rusii, îndeplinesc misiunea Susținătorului, protejând lumea de asaltul globalismului și de victoria Occidentului, care a căzut în satanism”, scrie Newsweek.ro.
De asemenea, în document a fost dezvăluit conceptul de „lume rusă”, numind granițele sale mai largi decât granițele de stat ale „atât ale actualei Federații Ruse, cât și ale marii Rusii istorice”.
Bielorușii și ucrainenii, văzuți de Biserica Rusă drept „grupuri subetnice ale rușilor”
Documentul vorbește, de asemenea, despre „triunitatea poporului rus” și despre faptul că bielorușii și ucrainenii „ar trebui să fie recunoscuți doar ca grupuri subetnice ale rușilor”.
În Biserica Ortodoxă Ucraineană, după declarația rușilor, aceștia s-au distanțat de ideologia „păcii rusești”.
„Biserica Ortodoxă Ucraineană nu susține și se distanțează de ideologia păcii rusești. Mai mult, atitudinea Bisericii noastre față de această idee a fost exprimată public cu mult timp în urmă de către Preafericirea Sa Mitropolitul Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine: Noi nu construim o lume rusească, noi construim lumea lui Dumnezeu”.
Se spune că afirmația că o așa-numită „operațiune militară specială” - războiul criminal al Rusiei din Ucriana este un „război sfânt” contravine principiilor de bază ale moralității creștine.
Mitropolitul Eustratie, purtătorul de cuvânt al OCU autocefale, a scris pe Facebook, după consiliul de la Moscova, că „structura Patriarhiei Moscovei din Ucraina, condusă de mitropolitul Onufrie, amintește destul de mult de o persoană care suferă de violență domestică, dar nu este capabilă să se despartă de agresor”, potrivit Pravda.ua.
„Le este frică de amenințările și persecuțiile sale, le este frică să iasă din casă, adică să părăsească sistemul MP, pentru că vor rămâne pe stradă - fără canonicitate. Le este frică de relațiile sale, de avocați, de bani, de influență”, spune Eustratie.
Dosar cu „barbă” de 25 de ani, rezolvat de Procuratura din Găgăuzia: 14 episoade de tâlhărie și două episoade de omor. Care este soarta cauzei penale „Găgăuzia Land”
România reacționează la declarațiile lui Patrușev: La 35 de ani după ce URSS a fost aruncată la coșul de gunoi al istoriei, unii de la Kremlin încă mai cred că pot spune națiunilor suverane ce să facă
LISTĂ // Numele oamenilor de cultură din R. Moldova, premiați de Ziua Culturii Naționale