Biserica Neagră
Dacă sunteți în Brasov, nu ratați concertele săptămânale de orgă susținute în Biserica Neagră pe cea mai mare orgă din sud-estul Europei.
Edificiu de secol XVI, cunoscut inițial sub numele de Biserica Sfânta Maria, Biserica Neagră este cel mai reprezentativ monument de arhitectură gotică din România.
Biserica a fost incendiată anterior anului 1384, iar reconstrucția sa a durat pana în 1477. O inscripție descoperită în zidul bisericii îl atestă ca prim ctitor pe Thomas despre care aflăm, potrivit brasov.ro, că a murit în anul 1410. Planul utilizat de către arhitecți a fost de bazilică cu trei nave, egale ca înălțime, înscriindu-se în tipul de biserică-hală preferate în secolele XV-XVI în spațiul german, de unde proveneau de altfel unii dintre arhitecți și meșteri.
Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din sud-estul Europei măsurând 89 de metri lungime, 38 de metri lățime, 21 metri înălțime în interior și 40 metri înălțime în exterior. În această biserică încăpeau circa 5000 de persoane, cam cât era populația orașului în epocă. Grav avariată după incendiul din 1689, Biserica Neagră este refăcută cu ajutorul unor meșteri veniți din Gdansk, pentru că meșterii locali nu știau să închidă bolți de dimensiuni atât de mari. Noile bolți sunt executate în stil baroc și nu în stil gotic.
Biserica Neagră este celebră nu doar datorită dimensiunilor sale impresionante. Astfel, clopotnița sa adăpostește cel mai mare clopot din spațiul românesc, un clopot din bronz care cântârește 6 tone. Biserica Neagră este cunoscută și pentru marea sa orgă (cea mai mare din sud-estul Europei) având peste 4000 de tuburi. Corul susținut de contraforți exteriori decorați cu edicole care adăpostesc statui de sfinți reprezintă unul din puținele exemple de acest tip din Transilvania.
Colecția de covoare orientale a Bisericii Negre constituie cea mai bogată colecție de acest fel din România.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania