Berea protejează sistemul osos, dar numai dacă…
Berea protejează oasele și nu numai. Însă este vorba doar despre un consum moderat de bere, care reușește să aducă o sumedenie de beneficii organismului.
Un studiu recent arată că berea protejează și este prietena sistemului osos. Ba mai mult, chiar previne instalarea osteoporozei, prin conținutul de siliciu, mineral de care depinde densitatea osoasă.
„Siliciul prezent în bere este printre ingredientele nutritive benefice pentru sănătatea organismului uman. Cei care consumă moderat bere sunt mai puțin predispuși la osteoporoză, spre deosebire de abstinenți sau de persoanele care consumă alcool în cantități foarte mari”, spune dr. Corina Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Prin urmare, ca să beneficiezi de proprietățile acestei băuturi, alege o bere cu o concentrație ridicată de malț și hamei, de tip lager, care are un conținut bogat în siliciu.
Osteoporoza nu iartă
Osteoporoza este o afecțiune des întâlnită. Au de suferit mai ales femeile ajunse la vârsta menopauzei. Dar nu sunt scutiți nici bărbații. Boala provoacă apariția oaselor fragile, predispuse la fracturi. Acestea se pot rupe la mișcări bruște sau chiar la cel mai mic efort depus.
În Europa, o femeie din trei cu vârsta de 50 de ani sau peste și unul din cinci bărbați cu aceeași vârstă suferă de fracturi osteoporotice.
Indicele de masă corporală scăzut (<18,5 kg/m2), vârsta înaintată, lipsa exercițiului fizic, antecedentele de fracturi osoase și fumatul, cresc riscul de osteoporoză.
Alimentația este aliatul principal pentru menținerea stării noastre de sănătate și un element cheie pentru un sistem osos puternic. De asemenea, un stil de viață activ și practicarea exercițiilor fizice, pot încetini efectul de demineralizare al oaselor. Mersul pe bicicletă, urcatul scărilor, yoga, tenisul, sunt activități recomandate pentru întărirea oaselor.
Doar berea protejează?
Legumele cu frunze verzi sunt bogate în calciu care ajută la îmbunătățirea sistemului osos. Spanac, ștevie, broccoli, praz, sparanghel sau salată verde, toate conțin vitamine și nutrienți necesari întăririi sistemului osos: vitamina K, magneziu, siliciu.
La rândul lor, cerealele sunt bogate în fibre, carbohidrați, vitamine, minerale, iar prezența lor în alimentație contribuie la sănătatea generală a organismului, inclusiv a sistemului osteo-articular. Din categoria cerealelor integrale fac parte fulgii de ovăz, grâul, ovăzul integral, secara integrală. Acestea pot fi perfect integrate în dietă ca bază pentru micul dejun sau ca gustare, în oricare moment al zilei.
Berea susține sănătatea sistemului osos
Sursă importantă de siliciu, datorită conținutului de hamei și cereale, berea consumată moderat poate favoriza sănătatea sistemului osos.
„Între consumul moderat de bere și sănătatea oaselor pare să existe o legătură pozitivă. Componenta de siliciu din bere poate contribui la unele dintre aceste efecte pozitive, iar cercetări recente par să confirme că siliciul joacă un rol important în păstrarea sănătății oaselor”, spune dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.
Consumul moderat de bere poate reduce riscul de osteoporoză, o boală a sistemului scheletic caracterizată prin masă osoasă scăzută și deteriorarea țesuturilor osoase, deoarece scade densitatea minerală osoasă (DMO). Un DMO mare indică oase puternice, iar studii experimentale arată că DMO a șoldurilor bărbaților crește cu 3,4-4,5% odată cu consumarea a aproximativ 600 ml de bere pe zi. Aceeași cantitate de bere a mărit DMO a șoldurilor și coloanei vertebrale la femeile aflate în perioada postmenopauză, cu 5-8,3%.
Consumul moderat de bere este definit de Organizația Mondială a Sănătății ca o cantitate de 330 ml/zi pentru femei și 660 ml/zi pentru bărbați.
Sursa: libertateapentrufemei.ro
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md