Beneficiile miraculoase ale harbuzului
Unul dintre cele mai apreciate fructe ale verii - pepenele roșu are proprietăți miraculoase. Fiecare o sută de grame din acest fruct conţine 30 de calorii, un gram de fibre, zece grame de zahăr, un gram de proteine, vitamina A, C, E, D, niacină, tiamină, vitamina B6, B12, acid pantotenic şi numeroase minerale precum fierul, calciul, magneziul, manganul, potasiul, fosforul, zincul, seleniul etc.
În afară de beneficiile nutriţionale, consumul de harbuz aduce și efecte benefice asupra sănătății.Conţinutul extrem de scăzut de grăsimi şi colesterol şi nivelul crescut de antioxidanţi au rol de protecție a vaselor de sânge şi împiedică îngroşarea pereţilor arteriali. Citrulina, care se găseşte îndeosebi în coaja pepenelui roșu, și aminoacidul au rolul de a relaxa şi a dilata vasele de sânge, reducându-se în acest mod stresul oxidativ, responsabil de majoritatea proceselor inflamatorii apărute în corp.
Vitaminele joacă un rol activ în prevenirea a numeroase tipuri de cancer, printre care cancerul de sân, colorectal, de prostată, de plămâni sau cel de col uterin. Un studiu realizat în China în 2009 arată că femeile care consumă frecvent pepene roşu au mai puţine riscuri de a se îmbolnăvi de cancer mamar, datorită antioxidanţilor şi compuşilor care distrug celulele canceroase.
Pepenele roşu a căpătat de curând şi titulatura de Viagra naturală, deoarece citrulina ajută la relaxarea vaselor de sânge, permiţând astfel un flux sangvin mai abundent, deci o mai bună irigare a organelor, inclusiv a celor genitale.
De asemenea, consumul de pepene ajută la ameliorarea durerilor provocate de osteoartită şi permite o mai mare flexibilitate a membrelor. Conţinutul crescut de potasiu din acest fruct este extrem de important în prevenirea formării pietrelor la rinichi şi contribuie la dizolvarea acestora.
Apa, care se află în concentraţie de peste 92% în pepenel roșu, are proprietăţi diuretice, făcând din acest fruct un ajutor în procesul de detoxifiere şi slăbire.
Pepenele roșu a fost crescut pentru prima data în Egipt, în urmă cu 5 000 de ani, dar a fost răspândit către alte civilizaţii abia în secolul al X-lea? În lume există peste 1 200 de soiuri de pepene, dintre care 200-300 cresc doar în Statele Unite şi în Mexic. Cel mai mare pepene roşu din lume a fost descoperit în 2005 în Indiana, Statele Unite, şi cântărea nu mai puţin de 122 de kilograme.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski