03:34:03 22.11.2024
Stiri

Beneficii MIRACULOASE // Brânca-ursului - utilizări și contraindicații

Știri 29.01.2019 18:40 Vizualizări33033 Autor: Ziarul National
Beneficii MIRACULOASE // Brânca-ursului - utilizări și contraindicații Sursa: sfatulparintilor.ro


Brânca-ursului sau popular - planta iubirii și ginsengul de România. Aceasta este cunoscută încă din antichitate pentru beneficiile sale pentru sănătate. Dar mai ales pentru remedierea unor probleme precum impotența și sterilitatea.

Brânca-ursului (Heracleum sphondylium) este o plantă recomandată pentru normalizarea activității glandelor sexuale atât la bărbați cât și la femei, și îmbunătățirea vitalității organismului. Planta face parte din familia Umbelliferae. Este înaltă cu frunze mari de culoare verde închis și flori albe. Crește în pădurile luminoase și umede, pe dealuri, la marginea apelor și a drumurilor.

În trecut brânca-ursului se folosea pentru creșterea vitalității și tratarea impotenței, frigidității și sterilității. În medicina tradițională planta se întrebuințează pentru reducerea stărilor de oboseală și epuizare, fiind recomandată și persoanelor vârstnice, deoarece le scutesc de neplăcerile declinului fizic, redând tonusul și pofta de viață.

Studii științifice de ultimă generație au confirmat proprietățile terapeutice ale acestei plante. Astfel, brânca-ursului este cunoscută în primul rând pentru efectele sale benefice asupra fertilității, însă poate fi folosită și în cazurile de hipertensiune, tulburări de menopauză, epilepsie, deficiențe imunitare.

Toate părțile acestei plante pot fi folosite și au rol revigorant și tonic. Cele mai puternice efecte le au, însă, semințele, care au efecte similare cu ale ginsengului. Semințele acestei plante sunt unele dintre cele mai puternice stimulente sexuale din lumea plantelor.

În scop terapeutic se mai folosesc rădăcinile, florile, mugurii și frunzele.

Acestă plantă medicinală stimulează activitatea ovariană, relaxează mușchii vaginali și uterini (are efect antispastic), reduce anxietatea și stimulează libidoul, reglează ciclul menstrual.

De asemenea, poate fi folosită ca adjuvant în tratarea bolilor cu transmitere sexuală (gonoree, sifilis, chlamydia) sau anexite.

Planta este un remediu homeopat excelent în cazurile de infertilitate cauzate de dereglările hormonale și are și rol de afrodiziac, grație efectelor vasodilatatoare care stimulează zona vaginală.

Proprietățile antiseptice și antibiotice ajută la eliminarea microorganismelor care afectează aparatul urinar, prevenind astfel infecțiile urinare.

Datorită proprietăților vasodilatatoare, brânca-ursului îmbunătățește circulația sângelui la nivelul organelor genitale masculine și stimulează secreția gonadelor (glandă sexuală care produce gameți și secretă hormoni). Astfel, această plantă poate fi un excelent remediu împotriva impotenței.

De asemenea, crește numărul de spermatozoizi și îmbunătățește mobilitatea acestora, crescând șansele de concepție.

Planta stimulează organismul să secrete estrogen, hormon care asigură metabolizarea calciului în organism. De aceea osteoporoza poate fi prevenită cu ajutorul acestei plante.

Stările de oboseală, epuizare și surmenaj sunt reduse cu ajutorul ceaiului de brânca-ursului. De asemenea, poate fi folosit și în cazurile de stres, lipsei de vitalitate pentru creșterea rezistenței organismului.

Brânca ursului – alte utilizări

Rădăcina și frunzele acestei plante au proprietăți digestive și antihipertensive, de aceea este recomandată în cazurile de ulcer, boli de ficat, stomac, vezică biliară. Și persoanele vârstnice care au probleme cu inima ar putea să o consume.

Suplimentele cu brânca-ursului pot fi de ajutor copiilor cu epilepsie sau tulburări de natură psihică, în paralel cu tratamentul recomandat de medicul de specialitate. Acestea au efect sedativ și reglează activitatea sistemului nervos central.

Tinctura de brânca-ursului, are efecte vasodilatatoare periferice, fiind indicată persoanelor care au tot timpul mâinile și picioarele reci.

Contraindicații și efecte secundare pentru brânca-ursului

În ciuda beneficiilor pentru sănătate, plantă medicinală are și câteva contraindicații. Ea poate fi periculoasă pentru persoanele care au tensiunea arterială scăzută. De asemenea, nu este recomandată persoanelor care suferă de afecțiuni ale prostatei, precum și femeilor gravide sau care alăptează.

Nu este recomandată nici expunerea la soare în timpul curelor cu brânca-ursului, întrucât crește fotosensibilitatea pielii. În plus, unul dintre efectele adverse este dermatita de contact sau dermatita toxică.

De asemenea, planta poate fi tolerată greu de către sistemul digestiv, iar în unele cazuri pot apărea stări de greață și vărsături. În aceste cazuri, administrarea trebuie întreruptă imediat.

Sursa: sfatulparintilor.ro


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md