05:07:45 30.04.2025
Stiri

Băsescu îl cheamă pe Dodon la Curtea Supremă de Justiție

Politică 11.05.2018 15:23 Vizualizări2095
Băsescu îl cheamă pe Dodon la Curtea Supremă de Justiție

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, anunță că va ataca decizia de ieri a Curții de Apel Chișinău, care i-a dat dreptate președintelui Igor Dodon în decizia sa de a-i retrage primului cetățenia R. Moldova, la Curtea Supremă de Justiție.

„O să mergem mai departe, mai avem o cale de atac. Asta nu mă descurajează. Dacă cineva crede că, ridicându-mi cetățenia, îmi schimba ceea ce cred și anume că Unirea Republicii Moldova cu România este singura șansă pentru securitatea și o viitoare prosperitate a cetățenilor Republicii Moldova, se înșală. Nu sunt omul care să cedeze sau să-și înmoaie ideile numai pentru că președintele Dodon vrea să nu fiu cetățean al Republicii Moldova”, a declarat Traian Băsescu astăzi, într-o conferință de presă susținută la Chișinău.

Potrivit lui Băsescu, faptul că a fost cercetat penal în România nu înseamnă că are un cazier judiciar cu probleme.

Băsescu se arată decis să consolideze Partidul Unității Naționale, pentru că „Republica Moldova are nevoie de un astfel de partid, un partid care să poată susține în orice împrejurare și fără compromisuri ideea unionistă”.

Curtea de Apel Chișinău a menținut, ieri, decizia Judecătoriei Chișinău care i-a dat dreptate președintelui Igor Dodon pentru faptul că i-a retras cetățenia R. Moldova fostului președinte al României, Traian Băsescu. În ianuarie curent, Judecătoria Chișinău respingea cererea lui Traian Băsescu depusă împotriva lui Igor Dodon „ca fiind neîntemeiată” și constata că decretul lui Igor Dodon este legal.

Menționăm că soții Băsescu au primit cetățenia R. Moldova în vara anului 2016. Primul decret semnat de președintele Igor Dodon, care a preluat mandatul de președinte la finele aceluiași an, a fost cel privind retragerea cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu, dar nu și soției acestuia. Fostul președinte al României l-a atacat pe Dodon în judecată, cerând să fie anulat acest decret, în primăvara anului 2017.


Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte