Basarabeanul Postolachi e român cu acte în regulă, dar NU POATE JUCA încă pentru naţională. Anunţul oficialilor FRF
Atacantul de la PSG Virgiliu Postolachi, în vârstă de 18 ani, a devenit cetăţean român cu acte în regulă, însă nu poate evolua pentru naţionala României. Mihai Stoichiţă, şeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a explicat că mai sunt de pus la punct câteva acte.
„Cu Postolachi suntem la mâna legii. Sigur, acum e român, dar din punct de vedere al regulilor internaţionale, nu este. Nu ştiu... Trebuie reglate nişte treburi”, a spus Stoichiţă, la Digi Sport.
În același timp Virgiliu Postolachi este încă așteptat la naționala R. Moldova, pentru meciurile cu San Marino din 12 octombrie şi cel cu Belarus (15 octombrie) din cadrul Ligii Naţiunilor. Cu toate că este supărat pe tânărul atacant, selecționerul Alexandru Spiridon continuă să-l convoace meci de meci.
Atacantul celor de la PSG a primit cetăţenia la data de 25 septembrie, el primind atestatul în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Ambasada ţării noastre la Paris.
Postolachi are naţionalitate moldoveană şi franceză, dar nu vrea să joace pentru aceste naţionale. El a marcat, la 31 iulie, golul prin care formaţia Paris Saint-Germain a învins, cu scorul de 3-2, echipa Atletico Madrid, într-un amical din cadrul International Champions Cup, disputat la Kallang.
Dosar cu „barbă” de 25 de ani, rezolvat de Procuratura din Găgăuzia: 14 episoade de tâlhărie și două episoade de omor. Care este soarta cauzei penale „Găgăuzia Land”
România reacționează la declarațiile lui Patrușev: La 35 de ani după ce URSS a fost aruncată la coșul de gunoi al istoriei, unii de la Kremlin încă mai cred că pot spune națiunilor suverane ce să facă
LISTĂ // Numele oamenilor de cultură din R. Moldova, premiați de Ziua Culturii Naționale