Bărbat din nordul țării, condamnat la închisoare pentru amenințări, huliganism și viol asupra unui alt bărbat


Procuratura anunță condamnarea unui bărbat de 44 de ani pentru amenințare cu omor, violare de domiciliu, huliganism și viol. Conform acuzațiilor, pe 31 octombrie 2024, inculpatul a pătruns seara în locuința unui bărbat de 62 de ani, aplicându-i acestuia multiple lovituri cu pumnii în diferite părți ale corpului, amenințându-l cu moartea și incendiind salteaua pe care se afla.
Ulterior, a părăsit domiciliul și a agresat victima și în afara curții sale.
Două săptămâni mai târziu, la un prieten comun, inculpatul l-a agresat din nou fizic pe același bărbat și l-a amenințat cu un cuțit. La sfârșitul lunii decembrie a aceluiași an, cu scopul satisfacerii unor impulsuri sexuale, inculpatul l-a maltratat și a întreținut cu acesta acte sexuale forțate.
În cadrul ședinței de judecată, partea vătămată nu a putut fi audiată din cauza decesului său, neavând legătură cu actul sexual.
Inculpatul a recunoscut majoritatea faptelor incriminate, însă a negat violența sexuală. Prin eforturile acuzării de stat, instanța a reușit să stabilească vinovăția bărbatului pentru toate acuzațiile.
Inculpatul a fost condamnat la 5 ani de închisoare, pedeapsa urmând a fi executată într-un penitenciar de tip semiînchis. Acesta se află în arest preventiv din 15 ianuarie 2025.
De asemenea, el a fost condamnat într-un dosar separat pentru un alt episod de amenințare cu moartea, la o pedeapsă de 9 luni de închisoare, pe care o va executa separat.
Sentințele nu sunt definitive și pot fi contestate la Curtea de Apel Nord.









































































