Banii promiși de Putin lui Dodon s-au ÎNJUMĂTĂȚIT: De la 500 de milioane de ruble s-a ajuns la 275 de milioane, adică la trei milioane de euro
De la „40 - 50 de mii de tone de motorină”, ajutor de la Moscova pentru agricultorii moldoveni anunțat în vară, s-a ajuns la „20 000 de tone” în septembrie și de două ori mai puțin la finele lui octombrie.
Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană a aprobat astăzi avizul consultativ de inițiere a negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Ministerul Finanțelor al Federației Ruse și Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova privind acordarea asistenței financiare nerambursabile Guvernului Republicii Moldova.
Parlamentul anunță că asistența financiară nerambursabilă de la Federația Rusă este în valoare de 275 de milioane de ruble rusești (peste 61,3 milioane de lei sau circa trei milioane de euro - n.r.) și banii vor fi utilizați pentru „susținerea producătorilor agricoli din Republica Moldova, care au avut de suferit din cauza secetei severe din anul curent, a pandemiei COVID-19 și a altor fenomene nefaste”.
Menționăm că această sumă inclusă în proiectul acordului este de aproape două ori mai mică decât cea anunțată de către președintele rus Vladimir Putin la sfârșitul lunii septembrie curent, într-o videoconferință cu Igor Dodon.
„La solicitarea Dvs., am generat fondurile necesare sub formă de ajutor umanitar în valoare totală de aproape jumătate de miliard de ruble (circa 5,5 milioane de euro - n.r.) pentru a vă furniza motorina necesară întreprinderilor agricole care au suferit cel mai mult în urma secetei”, i-a spus Putin lui Dodon pe 28 septembrie.
Tot atunci, Dodon a calculat, pe pagina sa de Facebook, că banii promiși de Putin vor ajunge pentru 20 de mii de tone de motorină.
Amintim că președintele Igor Dodon promitea, în luna august curent, după o vizită la Moscova, că Federația Rusă îi va oferi Republicii Moldova 40-50 de mii de tone de motorină ca ajutor pentru agricultorii afectați de secetă și înghețuri. Acum, ajutorul rus s-a redus, în plină campanie electorală, până la circa zece mii de tone de motorină.
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor