Banii cheltuiți de concurenții electorali la scrutinul din toamnă, sub lupa unei comisii formate din reprezentanți ai CEC, SIS, procurori, polițiști, inspectori fiscali și specialiști în combaterea spălării banilor
Sursele financiare cheltuite de concurenții electorali la alegerile prezidențiale și referendumul constituțional republican din 20 octombrie curent vor fi monitorizate de un grup constituit din reprezentanți ai mai multor instituții de stat și ai societății civile.
Grupul de lucru interinstituțional privind coordonarea acțiunilor specifice finanțării grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale ale concurenților electorali și ale participanților la referendum a fost constituit la inițiativa Comisiei Electorale Centrale (CEC) și include, pe lângă reprezentanți ai acestei instituții, și angajați ai Serviciului de Informații și Securitate, ai Procuraturii Anticorupție, Centrului Național Anticorupție, Inspectoratului General al Poliției, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Serviciului Fiscal de Stat și Cancelariei de Stat.
De asemenea, grupul include și reprezentanți ai Asociației „Promo-LEX” și ai Asociației pentru Democrație Participativă „ADEPT”, iar scopul acestuia este prevenirea și combaterea finanțării ilegale a campaniilor electorale și coruperii alegătorilor la alegerile care se apropie.
În cadrul primei ședințe a acestui grup, desfășurate luni, 12 august, la sediul CEC, participanții au evidențiat necesitatea asigurării unui control sporit asupra veniturilor și cheltuielilor grupurilor de inițiativă și ale concurențelor electorali, pentru a spori transparența și corectitudinea finanțării campaniilor electorale, precum și metodete de prevenire și combatere a utilizării resurselor administrative.
AUDIO // O femeie PLĂTITĂ de Șor pentru coruperea alegătorilor la referendum și alegerile prezidențiale a DEZVĂLUIT întreaga schemă. „Mi-au dat 18 000 de dolari pentru 29 de persoane...”
Nicolae Negru // Supărările și demnitatea opoziției
Sute de tone de pietriș, care urmau să se regăsească în structura unui drum nou ce leagă două sate din raionul Cahul, s-au „evaporat”: Percheziții la „Drumuri Cahul” și la sediul agentului economic implicate în „afacere”