Bancher miliardar, găsit mort într-un centru de dezintoxicare
Matthew Mellon, un bancher miliardar și investitor în criptomonede, a murit la vârsta de 54 de ani, într-un centru de dezintoxicare din Cancun, în Mexic, relatează Bloomberg.
Matthew Mellon provine din familiile Mellon și Drezel, deținătoarele Bank of New York Mellon și Drexel Burnham Lambert. El făcuse milioane de dolari din investițiile sale timpurii în criptomonede, dar se confrunta de ani de zile cu o dependență de analgezice și se internase în Cancun în speranța că va reuși să scape de adicție.
Matthew Mellon a fost căsătorit cu Tamara Mellon, cofondatoarea companiei Jimmy Choo, dar se recăsătorise cu designerul Nicole Hanley. Miliardarul avea trei copii.
„Mellon a făcut o avere investind în criptomonede și transformând două milioane de dolari într-un miliard de dolari. În urma sa rămân cei trei copii ai săi: Force, Olympia și Minty. Familia cere să îi fie respectată intimitatea în aceste clipe dureroase”, a declarat un reprezentant al familiei Mellon pentru New York Post, care nu a precizat dacă este vreo legătură între dependența lui Mellon de analgezice și moartea sa subită.
Matthew Mellon devenise dependent de un analgezic care îi fusese prescris după ce miliardarul se accidentase în timp ce făcea surf. În 2016, el recunoștea că este dependent de oxicodonă.
„Este ca un fel de heroină legală. Și lumea trebuie să știe acest lucru”, spunea Mellon, aflat la acea vreme într-un centru de dezintoxicare din Malibu. Dependența de medicament îl costa aproximativ 100.000 de dolari lunar.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”