Balonul de Aur // Trei pentru un trofeu. Ronaldo, marele FAVORIT
Cristiano Ronaldo, Leo Messi şi Manuel Neuer sunt cei trei finalişti pe care voturile selecţionerilor, căpitanilor şi jurnaliştilor din ţările afiliate FIFA i-au ales drept cei mai buni jucători ai anului trecut. Doar unul dintre ei, însă, va câştiga Balonul de Aur. Marele favorit e Cristiano Ronaldo, care şi-ar putea trece în palmares al doilea Balon de Aur consecutiv şi al treilea din carieră.
Momentul care generează discuţii intense aproape tot anul, modul în care valoarea unui jucător poate fi cuantificată, decizia care pune la îndoială prietenii trainice e foarte aproape! Luni seară, într-o gală spectaculoasă care va avea loc la Zurich, FIFA va decerna un nou Balon de Aur. Candidaţii? Aproape aceiaşi ca în sezonul trecut. Cu o singură excepţie: Manuel Neuer! Goalkeeperul lui Bayern a avut un sezon excelent şi ameninţă supremaţia lui Ronaldo şi a lui Messi, jucătorii care au câştigat trofeul în fiecare dintre ultimii şase ani. Însă şansele lui Neuer sunt relativ mici! Potrivit caselor de pariuri, Ronaldo este principalul favorit la cucerirea trofeului, cu o cotă de 1.28, urmat de goalkeeperul german, cotat la 5, şi de Leo Messi, outsider în acest an, după un an presărat cu accidentări şi dezamăgiri, care are o cotă uriaşă, 17!
De ce Ronaldo şi nu Messi
De ce e CR7 principalul favorit la câştigarea trofeului, mai ales că cifrele sale sunt similare cu ale lui Messi? În primul rând, are două trofee câştigate: Cupa Spaniei şi Liga Campionilor. Şi a marcat 52 de goluri în 43 de meciuri (39 cu piciorul drept, 8 cu piciorul stâng, 4 cu capul şi unul cu călcâiul), având o raţie de un gol la 71.60 de minute! Plus 17 pase decisive, care au adus Realului goluri importante. Însă împotriva lui Ronaldo poate fi adus argumentul unui turneu final de Campionat Mondial slab, în care Portugalia nici măcar nu a depăşit faza grupelor. În schimb, Messi are 49 de goluri şi 17 pase decisive, doar că argentinianul a jucat 4748 de minute, adică 53 de meciuri, având o raţie de un gol la 96.90 de minute. Problema lui Messi este, însă, că Barcelona a pierdut finala Cupei Spaniei, a terminat pe locul secund în campionat, în spatele lui Atletico, a fost eliminată în semifinalele Ligii Campionilor, iar la naţională, argentinianul a pierdut finala Mondialului, contra Germaniei.
Iaşin, singurul portar care a câştigat Balonul de Aur. În '63!
Surprinde prezenţa lui Manuel Neuer printre cei trei finalişti, iar neamţul e principalul motiv de discordie, omul care împarte în două fotbalul mondial. Singurul portar care a câştigat trofeul în carieră e rusul Lev Iaşin, în 1963, deci acum 52 de ani! Iar Neuer, care are o cotă 5 la câştigarea trofeului, e văzut de mulţi ca outsider, doar prin simplul fapt că evoluează pe postul de portar. Doar că goalkeeperul lui Bayern are un event, o Supercupă a Germaniei şi un titlu mondial în palmares, surprinzând atât prin intervenţii, reflexe geniale, dar şi prin poziţionarea atipică, de libero, prin care blochează atacurile adverse încă din faşă, mai scrie prosport.ro.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Gazprom” furnizează minciuni în loc de gaz
Moldovenii care muncesc în Franța ar putea beneficia de pensii și alte prestații sociale: Negocieri între autoritățile de la Chișinău și Paris
Polița „Cartea Verde” se ieftinește, dar prețurile vor fi diferite la companiile de asigurări