Baba Hârca și lecțiile ei de frumusețe
Trustia, elegii politikoase
Ieri am discutat cum să detectezi un om nenormal, adică un om care e defect din punct de vedere conceptual, nu dispune de repere deontologice, nu are măsura cuvintelor și faptelor sale. Nu e atât de simplu precum pare. Sigur, e ușor să stabilești nenormalitatea în cazul în care un cetățean își atacă, nitam-nisam, vecinul, pretinzându-se fratele său mai mare, bombardând, împușcând, omorând membrii familiei respective, amenințând ceilalți vecini să nu se implice, spunând că nebunia sa e „operație specială” sau „război sfânt” autorizat de Dumnezeul pravoslavnic.
Dar dacă individul poate accesa Internetul, își face cont pe Feisbuc sau Instagram etcetera și viceversa? Și dacă postează zilnic sau aproape zilnic tot felul de enunțuri și uneori e capabil să se exprime coerent și chiar corect din punct de vedere gramatical? Cum îl identifici în cazul acesta pe cel sărit de pe axul normalității? Faptul că scrie, în esență, una și aceeași nu demonstrează că e obsedat, s-ar putea, pur și simplu, să fie plătit pentru aceasta. Sau, pur și simplu, să creadă că astfel va arăta mai inteligent decât este.
Probabil, aici trebuie să judecăm de la caz la caz. Bunăoară, este evident că individul care, comentând moartea subită a unui tânăr sau tinere, menționează că, în pandemie, părinții acestuia/eia s-ar fi pronunțat pentru vaccinare, are o problemă de percepție a realității, se războiește cu niște fantome personale, caută plăcere în irațional...
Problema societății e că nu poți să-i spui unui nenormal că e nenormal, căci oricum nu va înțelege și se va simți atacat sau cenzurat. Și nici nu prezintă pericol fizic imediat, ca să fie legat. El face doar ca întreaga societate să arate nenormală pentru părinții respectivi.
Acum stau și mă gândesc la declarația Moscovei că alegerile noastre ar fi fost „nedemocratice”. Dar de când Rusia e adepta alegerilor democratice? De atunci când criminalul de război Putin a obținut 84 la sută din voturile alegătorilor ruși? E ca și cum Baba Hârca ar ține lecții de estetică într-un salon de frumusețe. Pe de altă parte, dacă Moscova a investit zeci de milioane de dolari în fraudarea alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, Putin nu are cum să fie mulțumit de rezultat și ar vrea să-l anuleze. Poate ar fi cazul să-l întrebe pe Șor ce a făcut cu banii?
Al vostru palicard, Ion Buraga
Baba Hârca și lecțiile ei de frumusețe
Cum a plănuit Rusia să folosească o nouă armă mortală în Ucraina, ascunsă printre drone-momeală asemănătoare cu cele trei căzute în R. Moldova. „Poate provoca daune terifiante civililor”
Medicii legiști i-au spus lui Igor Cuciuc cauza morții fiicei sale, Andreea