14:42:45 23.11.2024
Stiri

Avocatul pe care Vlad Filat l-a acuzat că era mână-n mână cu Plahotniuc în timp ce-l apăra în instanță SALUTĂ eliberarea fostului client din detenție

Social 03.12.2019 18:36 Vizualizări2199 Autor: Ziarul National
Avocatul pe care Vlad Filat l-a acuzat că era mână-n mână cu Plahotniuc în timp ce-l apăra în instanță SALUTĂ eliberarea fostului client din detenție
Avocatul Igor Popa


Casa de avocatură „Popa și Asociații”, care l-a apărat în primii ani de detenție pe Vlad Filat în instanță, salută eliberarea condiționată a fostului premier.

Într-o declarație făcută publică astăzi, după ce Vlad Filat a fost eliberat din penitenciar, „Popa și Asociații” își arogă merite pentru această decizie a instanței.

CITIȚI și Ex-premierul Vlad Filat a fost ELIBERAT: Declarația avocatului său, Victor Munteanu

„Hotărârea judecătorească prin care a fost admisă cererea de eliberare condiționată a domnului Vlad Filat, ex-premier al Republicii Modova, este salutară. Pentru luarea acestei hotărâri, demersurile adresate Curții Europene a Drepturilor Omului de echipa noastră de avocați, în anii 2016 și 2017, au jucat un rol determinant, ca urmare a reducerii pedepsei cu 685 de zile.

În pofida divergențelor care au existat în ultima perioadă, ne exprimăm bucuria că fostul nostru client este liber la acest moment, mai ales în condițiile în care, în opinia noastră, așa cum am susținut tot timpul, condamnarea dânsului s-a dispus în mod nelegal, cu încălcarea flagrantă a mai multor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, cităm din declarația Casei „Popa și Asociații”.

Amintim că, într-un interviu acordat vara trecută în închisoare, Vlad Filat l-a acuzat pe avocatul Igor Popa de faptul că îi raporta lui Vlad Plahotniuc discuțiile pe care le aveau cei doi în penitenciar.

„Ce transmiteam eu prin așa-numitul avocat Igor Popa ori nu ajungea acolo unde transmiteam eu mesaje, ori ajungeau în primă instanță la GBC, ori, un al treilea model de a stopa mesajele mele, cu argumentările de rigoare înainte de a transmite mesajul că nu trebuie să se ia în serios ceea ce transmit eu, fiindcă am o anumită stare”, a acuzat Filat.

CITIȚI și CINISM // Fostul avocat al lui Vlad Filat avea afaceri cu Plahotniuc: Informație scoasă la iveală de procurori

Mai mult, în octombrie curent, opinia publică din R. Moldova a aflat că Igor Popa făcea afaceri cu Plahotniuc, în timp ce îl apăra pe Vlad Filat. Acest lucru a devenit clar, când procurorii au anunțat că au pus sechestru pe conturi bancare și capitalul social al mai multor firme care aparțin lui Vlad Plahotniuc, cercetat penal pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Printre firmele repective se număra și SRL „BB-DIALIZĂ”, capitalul social al căreia constituie 31 826 322 de lei.

Casa de avocatură „Popa și Asociații” a catalogat drept „denigratoare” aceste informații.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md