02:22:24 15.01.2025
Stiri

Avertismentul șefului NATO, Mark Rutte: „Cheltuiți mai mult pentru apărare sau puneți-vă pe învățat rusa ori plecați în Noua Zeelandă”

Actualitate 14.01.2025 15:13 Vizualizări483 Autor: Ziarul National
Avertismentul șefului NATO, Mark Rutte: „Cheltuiți mai mult pentru apărare sau puneți-vă pe învățat rusa ori plecați în Noua Zeelandă”

Uniunea Europeană trebuie să-și regândească prioritățile bugetare pentru a crește cheltuielile pentru apărare, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul unui discurs ținut în fața membrilor Parlamentului European. Rutte a avertizat că, dacă aceste cheltuieli nu vor fi majorate, europenii „ar trebui să ia cursuri de limba rusă sau să plece în Noua Zeelandă”, informează Politico, citat de Digi24.ro.

„În medie, țările europene alocă un sfert din PIB pentru pensii, sănătate și cheltuieli legate de asistență socială, iar noi avem nevoie doar de o mică parte din toți acești bani pentru a ne întări apărarea”, a spus Rutte.

În prima sa apariție publică în Parlamentul European de când a devenit secretar general al NATO, Rutte a spus că scopul mandatului său este „să aducă NATO și UE mai aproape una de alta” cu scopul de a contracara „campania destabilizatoare” a Kremlinului, alături de alte amenințări care vin din state precum China sau Iran, legate de atacuri cibernetice sau amenințări nucleare.

Recent, ministerul român Apărării (MApN) a precizat, într-un răspuns adresat unei interpelări în Camera Deputaților, că doar 20% din bugetul alocat apărării este destinat înzestrării armatei.

Conform datelor publicate pe site-ul MApN, România a cheltuit în 2024 peste 13 miliarde de lei - echivalentul a circa 2,6 miliarde de euro - pe achiziții „de active fixe și tehnică militară”. Produsul intern brut al României estimat în 2024 este de 340-350 de miliarde de euro.

Suma de 2,6 miliarde de euro cheltuită pe înzestrarea armatei reprezintă astfel un procent efectiv de circa 0,74% din PIB. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat că este mulţumit de execuţia bugetară pentru anul trecut care se apropie de sută la sută.

Potrivit ministrului, MApN a avut o alocare de 2,28 la sută din PIB şi a cheltuit 2,26 la sută.

Obiectivul trasat de Rutte: Cel puțin 3,6% din PIB pentru Apărare

În același timp, Polonia sprijină cererea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, ca membrii NATO să îşi crească cheltuielile de apărare la 5% din PIB.

Astfel, obiectivul lui Donald Trump este „un apel de trezire important" pentru membrii alianţei, a afirmat ministrul Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.

Ar putea dura un deceniu pentru implementare, a spus ministrul polonez, „dar cred că el (Trump) nu ar trebui să fie criticat pentru fixarea unei ţinte cu adevărat ambiţioase pentru că, altfel, vor fi unele ţări care vor continua să dezbată dacă mai multe cheltuieli sunt într-adevăr necesare".

Polonia şi-a majorat masiv cheltuielile de apărare de la începutul războiului din Ucraina. Se estimează că, în 2024, Polonia a cheltuit în acest scop 4,2% din PIB - cel mai ridicat procent atât la nivelul UE, cât şi al NATO.

Potrivit guvernului, acest procent urmează să crească la 4,7% din PIB în 2025. Anul trecut, Germania a atins pentru prima dată ţinta de 2% din PIB stabilită de NATO.

„Acum suntem în siguranță, dar nu și peste 4-5 ani”, a spus secretarul geneal al NATO, Mark Rutte, care a adăaugat că dacă europenii nu vor majora cheltuielile pentru apărare „ar trebui să ia cursuri de limba rusă ori să plece în Noua Zeelandă”.

Șeful Alianței a propus ca ținta cheltuielilor pentru apărare să fie undeva în jur de 3,6-3,7 procente din PIB, în cazul în care statele nu reușesc să nu facă achiziții comune de armament sau să nu investească în inovație.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md