AVERTISMENTUL lui George Soros în legătură cu reţelele de socializare
Investitorul american George Soros s-a folosit joi de discursul său în faţa liderilor mondiali reuniţi la Davos pentru a critica reţelele de socializare pentru practici exploatatoare, dar şi pentru a-l ataca pe preşedintele american Donald Trump, despre care a spus că vrea să creeze în SUA „un stat de tip mafia”.
Reţelele de socializare stimulează „în mod deliberat dependenţa de serviciile pe care le oferă”, a spus George Soros la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveţia.
„Companiile de social media influenţează oamenii să renunţe la autonomie. Puterea de a modela atenţia oamenilor este tot mai mult concentrată în mâinile câtorva companii”, a adăugat miliardarul.
El a atras atenţia asupra consecinţelor politice semnificative pe care le poate avea acest fenomen, evidenţiind alegerile prezidenţiale din SUA din 2016.
„Însă la orizont se întrevede o perspectivă şi mai alarmantă. Ar putea exista o alianţă între statele autoritare şi aceste monopoluri IT uriaşe şi pline de date, care ar aduce laolaltă sisteme incipiente de supraveghere corporatistă şi un deja dezvoltat sistem de supraveghere susţinut de stat. Asta ar putea duce la o reţea de control totalitar la care nici măcar Aldous Huxley sau George Orwell nu s-ar fi putut gândi”, a mai declarat Soros.
Soros a spus că astfel de „alianţe teribile” cel mai probabil se vor întâmpla prima dată în Rusia şi China.
Investitorul originar din Ungaria l-a acuzat de asemenea pe preşedintele american Donald Trump că încearcă să conducă SUA ca o afacere „de tip mafia”.
„În Statele Unite, preşedintele Trump ar vrea să creeze un stat de tip mafia, însă nu poate, deoarece Constituţia, alte instituţii şi o societate civilă vie nu îi permit”, a mai spus el în discursul susţinut la Davos.
La finalul anului trecut, Soros a transferat o mare parte din averea sa fundaţiei sale care promovează democraţia şi drepturile omului.
La Davos, investitorul de 87 de ani a atras de asemenea atenţia că tensiunile privind programul nuclear al Coreei de Nord au pus în pericol supravieţuirea civilizaţiei umane.
„Ascensiunea unor lideri precum Kim Jong-Un în Coreea de Nord şi Donald Trump în SUA are mare legătură cu acest lucru. Ambii par dispuşi să rişte un război nuclear pentru a se menţine la putere”, a adăugat Soros.
Sursa: agerpres.ro
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”