Avertisment al CIA, care provoacă îngrijorări și la Chișinău: „Ucraina ar putea pierde războiul cu Rusia până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor”
Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), William Burns, a avertizat că Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului 2024 dacă Statele Unite nu îi vor furniza în continuare ajutor militar, potrivit CNN.
Avertismentul din partea şefului CIA a avut loc înainte de votul, programat sâmbătă, în Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA în legătură cu un nou pachet de ajutor în valoare de aproape 61 de miliarde de dolari pentru Kiev, în principal cu caracter militar, după luni de blocaj politic.
„Cu impulsul - atât practic, cât şi psihologic - pe care l-ar oferi un ajutor militar, cred că ucrainenii sunt pe deplin capabili să reziste în 2024", a mai spus Burns într-un discurs la Centrul George W. Bush.
„Fără ajutor suplimentar, situaţia este mult mai gravă”, a afirmat el. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de luptă până la sfârşitul anului 2024, sau cel puţin să-l pună pe (preşedintele rus Vladimir) Putin într-o poziţie în care ar putea dicta termenii unui acord politic", a adăugat el, fără a detalia ceea ce a vrut să spună prin „pierderea” războiului.
Oficialii occidentali nu cred că Rusia poate să cucerească Ucraina de la un capăt la altul dacă americanii nu aprobă ajutorul nou pentru Ucraina, a declarat o sursă din agenţiile occidentale de informaţii pentru CNN.
Pentru a ilustra lipsa de muniţie a armatei ucrainene, el a afirmat că două brigăzi - unităţi de peste 2.000 de soldaţi - aveau doar „15 obuze de artilerie pe zi” şi în total „42 de obuze de mortie”.
În condiţiile unui ajutor occidental care se epuizează, Ucraina se confruntă cu o lipsă tot mai mare de resurse şi le cere partenerilor săi occidentali să-i livreze mai multe arme şi sisteme de apărare antiaeriană.
Copii după manuscrisele lui Mihai Eminescu, expuse în Parlamentul de la Chișinău
Explozia de pe Albișoara: Inspectorii de patrulare au demarat verificarea tuturor vehiculelor care se alimentează cu gaze
OPORTUNITATE pentru funcționarii publici din R. Moldova: Instruiri și vizite de studiu pentru a prelua experiența statelor europene pentru transformarea serviciului public din Republica Moldova