05:53:56 22.11.2024
Stiri

Autorul masacrului din Florida vrea să DONEZE moştenirea sa victimelor

Știri 13.04.2018 20:30 Vizualizări2231 Autor: Ziarul National


Autorul masacrului din Florida vrea să DONEZE moştenirea sa victimelor sursa: google.ro

Autorul masacrului de la liceul din Parkland, soldat cu 17 morţi şi 17 răniţi, Nikolas Cruz, vrea să-şi doneze moştenirea victimelor şi rudelor măcelului, au dat asigurări avocaţii săi, într-o audiere la un tribunal în Florida, relatează AFP, citat de Agerpres.

„Cruz nu vrea aceste fonduri, indiferent care este suma ce-i revine”, a declarat miercuri avocata sa Melisa McNeill, referindu-se la viitoare moştenire a tânărului în vârstă de 19 ani, a cărui mamă a decedat în noiembrie.

„El ar vrea ca aceşti bani să fie donaţi unei organizaţii alese de către familiile victimelor”, a spus avocata.

„Permiteţi ca (banii) să se ducă la cei care au fost răniţi, punct”, a insistat alt avocat de-al său, Howard Finkelstein, anunţând că moştenirea lui Nikolas Cruz ar putea să atingă „un milion de dolari”.

Aceasta nu a fost încă pusă în executare şi nu este clar, pentru moment, care este moştenirea exactă a atacatorului şi a fratelui său, însă mama celor doi avea o asigurare de viață în valoare de cel puțin 25.000 de dolari și mai multe proprietăți imobiliare, astfel că valoarea moștenirii ar putea fi una considerabilă.

Potrivit The Telegraph, Nikolas Cruz ar avea inclusiv un cont deschis în numele lui, cu peste 800.000 de dolari.

Tribunalul se va pronunţa dacă procesul va fi plătit de contribuabilii americani sau de către atacator, într-o viitoare audiere, menită să decidă calendarul procesului.

Procurorii din Florida au anunţat în martie că intenţionează să ceară pedeapsa cu moartea împotriva lui Nikolas Cruz.

Avocaţii săi au subliniat că el va accepta să pledeze vinovat în schimbul garanţiei că nu va fi executat. O negociere a pedepsei rămâne în mod teoretic posibilă, în pofida anunţului procurorilor cu privire la faptul că privilegiază sentinţa capitală.

Data procesului lui Cruz nu a fost stabilită încă.

Tânărul, un fost elev al liceului la care a comis atacul armat pe 14 februarie cu o puşcă de asalt, a fost reţinut după masacru, pe care nu a încercat să-l nege.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md