Autoritățile din Taraclia, RECUNOSCĂTOARE unei asociații obștești din R. Moldova, care a oferit 100 000 de lei pentru gestionarea crizei refugiaților. Raionul de frontieră găzduiește peste 1 500 de refugiați, inclusiv circa 400 de copii
Și-au unit forțele pentru a ajuta cetățenii Ucrainei! Vorbim despre Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului, care a donat 100 000 de lei raionului Taraclia pentru a gestiona fluxul de refugiați. Autoritățile locale au procurat produse alimentare și de igienă personală, medicamente și alimente pentru copii. O parte din ajutor a fost transmis în orașul ucrainean Bolgrad.
Raionul Taraclia a fost supus la grele încercări chiar din prima zi de la izbucnirea războiului. La doar 35 de kilometri distanță, se află orașul-frate Bolgrad, cu punct vamal direct în Taraclia. Mulți ucraineni de acolo au căutat liniște în țara noastră și, astfel, autoritățile trebuiau să le caute un acoperiș deasupra capului.
„Luând în calcul că acesta e un raion la frontieră, aici sunt câteva centre și am decis că putem ajuta raionul Taraclia pentru primirea acestor persoane, având în vedere motivele groaznice, care au avut loc pe teritoriul Ucrainei”, a declarat președintele Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului, Gheorghe Barbarov.
Administrația raionului Taraclia a primit o donație de 100 000 de lei din partea acestei asociații obștești. Autoritățile au folosit o parte din bani pentru a trimite un camion cu ajutor umanitar în Bolgrad, care se confruntă cu o criză umanitară fără precedent.
„Suntem un raion la frontieră și evident că primele fluxuri ale refugiaților au venit direct la noi. Am transmis produse alimentare, medicamente, tifon, diferite produse pentru igienă în sumă de 60 000 de lei în Bolgrad, pentru a ajuta oamenii care se află astăzi în Ucraina, unde se desfășoară acest război cumplit”, a menționat președintele raionului Taraclia, Ivan Paslari.
Ivan Paslari
De asemenea, donația va fi utilizată pentru a ajuta și refugiații din raion. De exemplu, la centrul comunitar din Taraclia au fost cazate 8 femei și 11 copii. Svetlana Repețcaia a ajuns aici în data de 12 martie, fiind îngrozită de ceea ce se întâmplă în țara sa.
„Ne-au adus direct aici, ne-au întâmpinat frumos, ne-au cazat, ne-au oferit toate condițiile. Suntem foarte recunoscători Moldovei pentru că ne-a primit și suntem bine”, a spus femeia.
„Condițiile sunt foarte bune: apă caldă, bucătărie, poți să gătești, faci baie copiilor. WC-ul, baia, dușul sunt separate. Paturile și saltelele sunt foarte bune. Nu ne plângem pe nimic. Sperăm că totul va reveni la normal și o să ne întoarcem. Acasă e și grădinița, și școala, și lucru, și soții”, și-a împărtășit emoțiile o altă refugiată, Valentina Nacivova, cazată la centrul comunitar cu cei doi copii ai săi.
Astăzi în Taraclia sunt peste 1 500 de refugiați, 905 dintre care au fost înregistrați oficial și beneficiază de cazare și ajutor social. Totodată, raionul găzduiește circa 400 de copii, care au fugit din calea războiului.
Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului a fost creată la propunerea mai multor organizații obștești, inclusiv Federația de Lupte, Federația de Haltere, Uniunea veteranilor de război „Sfântul Gheorghe Biruitorul”. Scopul acesteia este acordarea ajutorului pentru implementarea proiectelor de creștere a calității vieții în comunitățile locale, precum și promovarea sportului profesionist și de amatori.
Nicolae Enciu // Revoluția din Decembrie 1989, moment decisiv în istoria contemporană a României: 1989: prăbușirea imperiului lui Stalin în Europa Centrală și de Est
A convins mai multe persoane să ia credite de la BEM, dar banii au ajuns pe contul personal: 11 ani de pușcărie și 4,7 milioane de lei întoarse BEM-ului
După centrala nucleară de la Cernavodă, și centrala Petrom de la Brazi, România, va furniza energie electrică R. Moldova