17:07:29 22.11.2024
Stiri

Autoritățile de la Comrat REFUZĂ să aloce 5,6 milioane de lei pentru construcția unui nou bloc al Liceului „Mihai Eminescu” din Comrat, în condițiile în care România a acordat 15 milioane de lei

Actualitate 17.05.2020 12:03 Vizualizări2458 Autor: Ziarul National
Autoritățile de la Comrat REFUZĂ să aloce 5,6 milioane de lei pentru construcția unui nou bloc al Liceului „Mihai Eminescu” din Comrat, în condițiile în care România a acordat 15 milioane de lei


Adunarea Populară din UTA Găgăuzia a refuzat să aloce 5,6 milioane de lei pentru construcția unui nou bloc al Liceului Teoretic „M. Eminescu” din Comrat. Contribuția autorităților locale ar fi fost nesemnificativă, comparativ cu cele peste 15 milioane de lei, care au fost acordate de Guvernul României.

În cadrul ședinței de vineri, Alexandr Tarnavski, vicepreședintele Adunării Populare, a declarat că Liceul Teoretic „M. Eminescu” din Comrat este unul dintre cele trei instituții de învățământ cu predare în limba română din UTA Găgăuzia. Sursa a mai menționat că în prezent, în acest liceu românesc își fac studiile 480 de elevi, însă în fiecare an numărul doritorilor este în creștere. „În asemenea condiții, administrația liceului nu mai poate primi alți elevi. Construcția unui nou bloc va fi finanțată de Guvernul României, care va aloca 15 milioane de lei. Însă și noi trebuie să contribuim cu suma de 5,6 milioane de lei”, a declarat Alexandr Tarnavski.

În cadrul dezbaterilor aprinse care au durat o oră, deputatul Gheorghii Leiciu a propus ca autoritățile de la Comrat să solicite un ajutor financiar în acest sens din partea Guvernului de la Chișinău. La rândul său, deputatul Serghei Cimpoieş a menționat că bugetul UTA Găgăuzia este prea mic, iar cheltuielile pentru întreținerea instituțiilor de învățământ trebuie optimizate.

Olesea Tanasoglo, vicepreşedintele Comitetului executiv pe probleme sociale din UTA Găgăuzia, a subliniat că acest proiect a fost discutat cu partenerii din România începând din anul 2016. „Toți au vrut să primească 780 de mii de euro, însă partenerii au ales UTA Găgăuzia. Astăzi, doar de noi depinde dacă acest proiect va fi realizat. Putem pierde investiții în valoare de 15 milioane de lei”, a explicat sursa.

Într-un final, doar opt membri ai Adunării Populare din UTA Găgăuzia au votat pentru alocarea resurselor financiare.

Irina Vlah, bașcanul UTA Găgăuzia, a punctat că după acest vot proiectul a fost pierdut. „Partenerii au putut alege orice instituție de învățământ din Bălți, Ocnița sau Dondușeni, însă ei au ales UTA Găgăuzia. În fiecare an, noi am alocat resurse financiare pentru alte școli, unde erau implementate astfel de proiecte. Însă, astăzi, voi ați dezbinat copiii noștri”, a remarcat Irina Vlah.

Svetlana Stoinov, directorul liceului românesc din Comrat, a precizat că din totalul de 476 de elevi, 244 sunt moldoveni, iar 233 aparțin minorităților.

Amintim că Guvernul României urma să acopere costurile pentru extinderea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Comrat. Valoarea totală a lucrărilor constituia 20 051 381, 08 lei și includea lucrări de construcție a unui bloc nou de studii, care ar fi contribuit la mărirea accesului copiilor din regiune la studii în limba română.

Sursa: infoprut.ro

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md